Caricaturistul Néstor Dámaso del Pino, premiat în cadrul Simpozionului Internațional ”Fereastră către stele” (Iași)

Asociația Cultural – Științifică ”Pleiadis” și partenerii săi,  Facultatea de Geografie de la Universitatea de Stat din Tiraspol, sediul din Chișinău, Republica Moldova, Facultatea de Fizică de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași,  Liceul Academic de Arte Plastice ”Igor Vieru” din Chișinău – Republica Moldova și Școala Raională de Arte Plastice ”Nicolae Moisei” din Telenești, Republica Moldova, a organizat  Simpozionul Internațional ”Fereastră către stele” (Ediția a II-a). Evenimentul a avut loc la Iași (România), la sfârșitul lunii mai, iar rezultatele s-au anunțat vineri seara, 28 iunie 2018.

Tematica simpozionului din acest an s-a conturat pe ideea lui Neil Armstrong: ”Ştiinţa nu a înţeles încă arta profeţiei”, iar, printre  participanți s-a numărat și artistul Néstor Dámaso del Pino, care a primit un binemeritat  PREMIU I  pentru portretele caricaturizate ale unor personalități științifice care au făcut istorie. De altfel, nu este singurul premiu primit în România. Anul trecut, a obținut Marele Premiu la Festivalul Internațional de Portrete ale poetului Mihai Eminescu, organizat la Ploiești.

Néstor Dámaso del Pino (6 iunie 1965) este un cunoscut artist grafic din Las Palmas, Gran Canaria, fiind considerat unul dintre reprezentanții cei mai importanți în domeniul caricaturii din Europa, opera sa fiind expusă în aproape 50 de  muzee și centre culturale atât din Spania, cât și din Portugalia, Italia, Grecia sau România. Este membru al “Union of World Cartoonist”.

Activitatea sa s-a concentrat, mai ales în ultimii ani, asupra marilor personalități din lumea artistică și culturală, de aceea este singurul desenator membru al ,,Asociatiei Caselor Memoriale și Muzeelor din Spania și Portugalia” (ACAMFE), portretele sale fiind parte din patrimoniul unor instituții. Amintim, printre multe altele: Lope de Vega și Miguel de Cervantes (Madrid), Tomas Morales, Domingo Rivero, Benito Perez Galdos (Las Palmas de Gran Canaria), Luciano Pavarotti (Toscana, Italia), Jose Saramago (Portugalia), Blas de Otero (Bilbao), Mihai Eminescu (Ploiești, România), George Bacovia, Panait Istrati (București, România), Nikos Kazantzakis (Grecia), Vicente Blasco Ibanez (Valencia, Spania), Pablo Picasso (Malaga).

Implicat în multe proiecte, o mare parte din lucrările sale au fost vândute  în scopuri caritabile, din banii obținuți, reușind să pună bazele a trei școli din statul african Sierra Leone și a unui adăpost pentru femeile victime ale violenței domestice, în Las Palmas de Gran Canaria.

Luna aceasta este invitat de onoare al Muzeului Nikos Kazantzakis din Creta (Grecia) la Festivalul Internațional “Traveling…Rusia”, cu o serie de portrete ale marilor scriitori ruși, dar și al prozatorului român Panait Istrati, fiind cunoscută deja pasiunea sa pentru cultura noastră, pe care o promovează la nivel european de câte ori are ocazia, ne informează prof. ANA CLAUDIA DĂSCĂLESCU, de la Liceul Tehnologic ”Dan Mateescu” din Călărași.

Foto: prof. ANA CLAUDIA DĂSCĂLESCU

[the_ad id=”14304″]