Care sunt produsele cu dublu standard de calitate descoperite de Protecția Consumatorilor în România (studiu)

Având în vedere existența suspiciunilor privind calitatea unor produse comercializate pe piața Uniunii Europene, respectiv a existenței unor diferențe între produse prezentate ca fiind identice, comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au desfășurat acțiuni de verificare în vederea comparării parametrilor declarați prin etichetare în cazul produselor comercializate în România şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene, informează Autoritatatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

În acest sens, din cele 128 de produse supuse verificărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul studiului elaborat la nivel european, în România au fost găsite corespondențe pentru un număr de 79.

Din cele 79 de produse verificate s-au constatat diferențe la un număr de 18 (22,78%) la care s-au constatat:

diferențe privind compoziția (absența unor ingrediente, prezența altor ingrediente/aditivi)
diferențe privind proporțiile anumitor ingrediente.
diferenţe privind parametrii rezultaţi din declaraţia nutriţională

Dintre acestea exemplificăm:

1. Freeway – Orangeade
În cazul produsului comercializat în Romania şi Bulgaria procentul de suc de portocale obținut din concentrat este de 3%, față de țări precum: Italia 20%, Franţa 10%, Olanda 8%, Spania 8%.

2. Milka – Whole Hazelnuts

Produsul din România prezintă proporția de alune de 17%, în timp ce în Germania proporția de alune este de 20% şi Franţa proporția de alune este de 22%.

3. Dr. Oetker Pudding Powder Chocolate (praf de budincă cu gust de ciocolată, produs în Romania de SC Dr Oetker Ro srl, Curtea de Argeș).
Din compararea valorilor înscrise în Declarația nutrițională pentru acesta, a rezultat că în cazul produsului comercializat pe piața din România și Bulgaria: procentul de grăsimi totale este de 3,1% și de acizi grași saturați este de 1,9% fiind valorile cele mai mari din grupa de țări analizată; în cazul unor țări precum Germania şi Olanda unde produsul prezenta conţinutul de grăsimi de 1,5% și de acizi graşi saturaţi de 0,9%, iar în Italia produsul prezenta conţinutul de grăsimi de 1,7%, iar cel de acizi graşi saturaţi de 1,1%.

4. Danone – Activia Nature (producător SC Danone PDPA srl, București)
În raport cu celelalte țări nominalizate în listă, se constată că procentul de Calciu exprimat în % din Valoare Nutriţională de Referinţă al produsului aflat pe piața națională este de 121%, față de 168% în Finlanda şi 148% în Polonia.
În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 432/2012 calciul contribuie la menţinerea sănătăţii sistemului osos, este necesar pentru menţinerea sănătăţii dinţilor şi contribuie la funcţionarea normală a sistemului muscular.
Produsul aflat la vânzare pe piața din Romania are un conținut de proteine de 3,5% și 3,6% în Bulgaria, față de țări precum Malta 3,9%, Germania şi Finlanda 4,9%.

5. IGLO – 15 Fish Finger (produs congelat, preambalat, reprezentat de batoane de file de pește marin de Alaska, dezosat, pane, preprăjit, producător Frozen Fish International Gmbh Germania).
Produsul comercializat pe piața din România are declarat pe ambalaj un procent mai mic de file de peste, respectiv 58%, fața de Germania şi Olanda unde procentul de pește declarat este de 65%.
În același timp, la produsul comercializat în România apa figurează în lista ingredientelor pe poziţia a 3-a în timp ce în Germania nu este menţionată apa, iar în Olanda apa figurează pe poziţia a 4-a. (ingredientele se indică în proporţia descrescătoare a ponderii în momentul introducerii în fabricaţie)

6-7. Kinder – Pingui
Produsul din România şi Bulgaria prezintă conţinutul de lapte de 21% faţă de 24% în cazul produsului comercializat în Germania, Danemarca, Franţa, Olanda şi Finlanda.
Produsul comercializat în România şi Bulgaria prezintă conținutul de proteine de 5,3% faţă de acelaşi produs comercializat în Germania şi Finlanda care prezintă conţinutul de proteine de 7%.
Produsul comercializat în Germania şi Finlanda prezintă un conţinut de proteine mai mare cu 32% faţă de produsul comercializat în România şi Bulgaria, produs care si prin denumire este adresat copiilor.

8. Knorr Bază pentru mâncăruri Cub de pasăre.
Produsul din România prezintă un conţinut de extract de carne de pasăre de 0,1%, în timp ce acelaşi produs comercializat în Franţa, Danemarca şi Cipru prezintă în compoziţie 1% carne de pasăre.
Produsul din România conţine 2% grăsime de pasăre, în timp de acelaşi produs comercializat în Danemarca şi Malta prezintă 3% grăsime de pasăre.

9. The Coca- Cola Company Fanta – Orange
Produsul de pe piața din România prezintă un conținut redus de suc din concentrat de portocale respectiv de 5%, față de Italia 12%, Franţa 10% şi Spania 8%.
România este singura țară din listă, în care sucul de portocale din concentrat este nominalizat al patrulea în lista de ingrediente (în ordinea descrescătoare a ponderii acestora în produsul finit).

10. Nestle – Nestea Lemon
Produsul comercializat în România prezintă altă reţetă, în lista ingredientelor figurând 0,08% extract de ceai şi utilizează zahăr și fructoză, produsul din Spania prezentând 0,1% extract de ceai şi utilizează zahăr.

11. Nestle – Nescafe 3 în1 ( Original)
Produsul din România prezintă proporţia de cafea instant de 14,5%, faţă de 10% în Franţa, 9% în Olanda şi 7,9% în Germania şi Spania.

12. D’arbo – gem de căpşuni
Produsul din România prezintă valoarea cea mai mică în ceea ce privește conținutul de glucide, respectiv de zaharuri de 37%, față de 55 % în Germania și Finlanda.

Foto: pixabay.com