Trei sferturi (75%) din declinul populaţiei României între anii 2000 şi 2018 (de la 22,4 milioane la 19,5 milioane) se datorează emigrării, diaspora românească fiind a cincea cea mai mare din lume, arată Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) într-un nou raport publicat marţi la Paris, preluat de AGERPRES.
În ceea ce priveşte numărul şi locurile de emigrare, documentul detaliază că emigranţii din România au reprezentat cel de-al şaselea cel mai mare grup de emigranţi în ţările OCDE în 2015-2016 şi cel mai mare grup de emigranţi din regiunea vecină a României. Între 2000-2001 şi 2015-2016, numărul acestora a crescut cu 2,3 milioane până la 3,4 milioane. Cea mai mare parte a acestei creşteri (1,1 milioane de emigranţi) a avut loc între 2005-2006 şi 2010-2011. Compoziţia demografică a emigranţilor români a evoluat: în timp ce ponderea femeilor a rămas stabilă la 51%, un proces de întinerire poate fi observat în rândul emigranţilor, peste 90% dintre ei având vârstă de muncă.
Nivelul educaţional al diasporei române în ţările OCDE este în medie relativ ridicat, un sfert din emigranţi având studii superioare. Deşi Italia găzduieşte majoritatea emigranţilor români şi pe cei cu cea mai scăzută educaţie dintre toate ţările OCDE, Germania este destinaţia principală pentru emigranţii români cu studii superioare.
Nivelurile de educaţie în rândul emigranţilor români variază foarte mult în funcţie de ţări, iar ţările din Europa de Sud, cum ar fi Spania sau Italia, sunt ţările în care emigranţii cu studii reduse sunt cei mai reprezentaţi.
Contrar tendinţei globale în rândul emigranţilor care trăiesc în ţările OCDE, nivelul de educaţie al emigranţilor români nu este în creştere, ci este relativ stabil şi chiar a avut tendinţa să scadă uşor în ultimii 15 ani. Totuşi, această stabilitate a nivelului de educaţie maschează faptul că femeile emigrante din România au acum un nivel mai ridicat de educaţie decât bărbaţii.
Foto: pixabay.com