România a obţinut o medalie de bronz la European Coastal Challenge 2020, competiţie care s-a desfăşurat în perioada 23-25 octombrie, la Marina di Castagneto Carducci (Italia), potrivit unui comunicat remis AGERPRES de Federaţia Română de Canotaj.
Coastal Challenge este un tip de canotaj ce se realizează pe mare, nu pe lac sau râuri aşa cum eram obişnuiţi până acum. Din cauza condiţiilor mai dificile de desfăşurare, bărcile sunt mai late şi mai robuste decât cele utilizate în mod obişnuit.
Probele acestei competiţii vor fi incluse în calendarul olimpic începând cu Jocurile de la Paris din 2024, precizează FRC.
Medalia de bronz a fost obţinută în proba de patru vâsle cu cârmaci, de către echipajul format din Vasile Agafiţei, Cosmin Carpea, Costel Mihălescu, Cristian Cojocaru şi cârmaci Florin Ştefan.
Ţara noastră a participat la prima ediţie europeană a acestei competiţii la care au fost înscrişi peste 300 de sportivi din 14 ţări. România a trimis şapte sportivi, care au concurat în şapte probe: Patricia Cireş, Andrada Moroşanu, Vasile Agafiţei, Cosmin Carpea, Costel Mihălescu, Cristian Cojocaru şi Florin Ştefan. Sportivii au fost antrenaţi pentru această competiţie şi însoţiţi de Antonio Colamonici şi Marius Băcăoanu.
Andrada Moroşanu (simplu feminina) a terminat cursa beach sprint pe locul 4, ca şi Cristian Cojocaru, la masculin.
”România nu a putut lipsi de la prima ediţie a European Coastal Challenge. Iată că ne întoarcem acasă cu o medalie de bronz. Un început promiţător, mai ales că aceste întreceri vor deveni probe olimpice din anul 2024. Îi felicit pe toţi pentru performanţele lor şi îi felicit şi pe antrenorii Antonio Colamonici şi Marius Băcăoanu, care s-au ocupat de pregătirea sportivilor pentru această competiţie. Au demonstrat încă o dată cât sunt de muncitori, ambiţioşi, buni şi determinaţi să obţină întotdeauna rezultate remarcabile”, declară preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES