O campanie care are scopul conştientizării profesioniştilor din domeniul furnizării serviciilor de sănătate, precum şi a pacienţilor asupra importanţei îngrijirilor medicale de calitate şi a siguranţei va fi organizată pentru prima dată în România cu prilejul Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului (17 septembrie), informeazã AGERPRES.
Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, tema campaniei este „Îngrijirile medicale în condiţii de siguranţă”.
Obiectivele campaniei sunt: informarea profesioniştilor din sănătate asupra importanţei îngrijirilor medicale în condiţii de siguranţă, conştientizarea medicilor asupra necesităţii utilizării corecte a tehnologiilor şi instrumentelor pentru realizarea unui act medical mai sigur cu efecte secundare reduse, informarea pacienţilor şi aparţinătorilor acestora asupra importanţei implicării eficiente în îngrijirea lor în cursul terapiei.
În octombrie 2004, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat programul WHO Patient Safety privind siguranţa pacientului, ca răspuns la o rezoluţie a Adunării Mondiale a Sănătăţii (2002), care solicita Organizaţiei şi statelor membre să acorde atenţie maximă acestei probleme.
Programul WHO Patient Safety îşi propune să coordoneze, să difuzeze şi să accelereze îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în întreaga lume.
Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului a fost creată pentru a facilita dezvoltarea politicilor şi practicilor privind siguranţa pacienţilor în toate statele membre ale OMS şi pentru a acţiona ca o forţă majoră la îmbunătăţirea siguranţei acestora.
Foto: pixabay.com