Bundesbank: Băncile cu sediul în Marea Britanie vor trebui să-și mute unele operațiuni în UE

Băncile cu sediul în Marea Britanie ar putea pierde accesul la piața unică europeană după finalizarea Brexitului, astfel încât ele vor trebui probabil să relocheze unele operațiuni pe continent, a afirmat vineri Andreas Dombret, membru al Boardului Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters, preluat de AGERPRES.

În prezent, băncile cu sediul în Marea Britanie pot oferi gratuit servicii în UE pe baza unui sistem de tip „pașaport”, considerat drept cea mai importantă caracteristică a pieței unice europene pentru firmele din sectorul financiar. Însă, acest lucru este pus sub semnul întrebării după ce britanicii au votat în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană.

Drepturile de pașaport sunt un factor important care stă la baza poziției Londrei de centru financiar global. Pierderea acestor drepturi ar fi o lovitură pentru industria serviciilor financiare, responsabilă pentru 12% din Produsul Intern Brut al Marii Britanii. Aproape 5.500 de firme înregistrate în Marea Britanie folosesc drepturile de pașaport pentru a opera în alte state.

Băncile își vor pierde probabil drepturile de pașaport și orice aranjamente prin care se încearcă crearea unui substitut vor fi probabil riscante, fiind extrem de incert accesul la piața europeană, a declarat Dombret la Londra.

„Deci, se pare că perspectivele privind accesul la piața UE prin Marea Britanie par mai degrabă obscure. Mă aștept ca Londra să rămână un centru financiar global de prim rang. Cu toate acestea, mă aștept ca firmele financiare cu sediul în Marea Britanie să-și mute cel puțin unele operațiuni pentru a se asigura contra riscurilor provocate de rezultatele negocierilor”, a afirmat oficialul german.

În schimb, ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, declara luna aceasta că Londra oferă servicii financiare de care beneficiază întreaga Europă, iar Uniunea Europeană ar trebui să recunoască asta într-un acord Brexit „rezonabil” cu Marea Britanie.

„Nu vrem să-i pedepsim pe britanici pentru deciziile lor. Vrem să păstrăm Regatul Unit aproape de noi”, a afirmat oficialul german într-un interviu acordat publicației Tagesspiegel.

„City of London este un centru financiar care servește întreaga economie europeană. Londra oferă o calitate a serviciilor financiare care nu este găsită pe continent. Asta se va schimba puțin după separație, dar trebuie să găsim reglementări rezonabile cu Marea Britanie”, a explicat Wolfgang Schaeuble.

Premierul Theresa May a declarat luna trecută că Marea Britanie va părăsi piața unică europeană, o mutare care va izola City-ul londonez de mulți dintre clienții săi. Băncile, companiile de asigurări, firmele de gestionare a activelor și investitorii se întreabă cum își vor putea servi în viitor clienții de pe continent.

Alternativa la sistemul de tip „pașaport” include „regimul pentru a treia țară” (TCR), prin care UE permite firmelor de servicii financiare cu sediul în Marea Britanie să-și servească clienții continentali cu condiția respectării reglementărilor similare cu cele aflate în vigoare în blocul comunitar.

Pe de altă parte, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Wolfgang Schaeuble sprijină eforturile principalului centru financiar al Germaniei — Frankfurt — de a atrage o parte din bancherii care în prezent lucrează la Londra.

Analiștii susțin că acest oraș ar putea fi unul dintre principalii câștigători ai unui eventual exod al bancherilor de la Londra. Însă orașe precum Paris și Dublin se anunță concurenți serioși, iar unele bănci americane ar putea să transfere la New York unele dintre posturile de la Londra.

Puterea economică a Germaniei și faptul că Frankfurt găzduiește deja sediul central al BCE constituie elemente atractive pentru bănci. Însă capitala financiară a Germaniei are și unele dezavantaje în atragerea de bancheri străini. Există un deficit de locuințe pentru noii veniți, iar locurile la cele 13 școli internaționale din regiune sunt deja ocupate.

Și premierul Theresa May a dat asigurări că Marea Britanie va încerca să atragă companiile și instituțiile financiare cu reglementări mai relaxate și impozit pe profit mai scăzut dacă UE va oferi un acord post-separare care nu va fi acceptabil pentru Guvernul de la Londra. Oficialii UE au avertizat că astfel de măsuri ar afecta perspectivele obținerii unui acord comercial.

Foto: AGERPRES