Brexit-ul provoacă deja scăderea personalului infirmier european în Marea Britanie

Brexit-ul provoacă deja scăderea personalului infirmier european în Marea Britanie

Numărul infirmierelor și al infirmierilor europeni care doresc să obțină posturi în sistemul public de sănătate (NHS) al Marii Britanii s-a redus cu 90% în perioada ce a urmat votului favorabil Brexit-ului și există temeri că acest sector, aflat deja în criză de personal, ar putea avea și mai mult de suferit, relatează AFP, preluat de AGERPRES, citând o statistică transmisă vineri de Consiliul Infirmierelor și Moașelor (NMC) din Regatul Unit.

Conform datelor comunicate de NMC, 101 infirmiere și infirmieri din state europene se înscriseseră în registrele sistemului britanic de sănătate publică în decembrie 2016. În luna iulie a aceluiași an, numărul lor era de 1.304.

După ani de creștere continuă, numărul înscrierilor a scăzut constant ca urmare a rezultatului referendumului din 23 iunie 2016, în care britanicii au decis ca țara lor să părăsească Uniunea Europeană. În iunie au renunțat la posturi 177 de infirmiere și infirmieri, iar în decembrie 318 s-au retras din registrele NHS.

„Asistăm la primele semne ce prefigurează o schimbare după referendumul privind Brexit și este de datoria noastră să informăm publicul”, a explicat pentru AFP Jackie Smith, director general al Consiliul Infirmierelor și Moașelor din Marea Britanie.

„Situația este foarte îngrijorătoare pentru că oricum suntem în criză de personal. Cu 24.000 de posturi vacante de infirmiere, NHS nu poate, pur și simplu, să funcționeze fără personalul european”, a declarat și Janet Davies, reprezentanta Colegiului Regal al Infirmierelor.

În 2013, după mai multe scandaluri legate de criza de personal din spitalele publice, Marea Britanie a declanșat o amplă campanie de recrutare de infirmieri și infirmiere, în special din Spania și Grecia.

De la acel moment, numărul persoanelor angajate care provin din țările UE și din Norvegia, Islanda și Lichtenstein a crescut de la 16.798 la 38.661. Devalorizarea lirei sterline și perspectiva unui Brexit „dur” care ar pune capăt liberei circulații a forței de muncă par să îi descurajeze acum pe potențialii candidați.

„Avem nevoie de garanția că cetățenii europeni din cadrul NHS pot rămâne. Altfel va fi și mai greu să recrutăm și să păstrăm angajați din UE, iar cei care vor avea de suferit vor fi pacienții”, a adăugat Janet Davies.

Foto: AGERPRES