Brexit: Guvernul nu a evaluat impactul economic al ieșirii din UE fără un acord

Guvernul britanic nu a întreprins o evaluare a impactului economic pe care l-ar avea ieșirea țării din Uniunea Europeană fără un acord cu blocul comunitar, a declarat miercuri, în parlament, ministrul pentru Brexit, David Davis, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.

Premierul Theresa May, care urmează să inițieze procedura oficială de ieșire din UE în cursul lunii martie, a afirmat în mod repetat că este pregătită să încheie negocierile cu blocul comunitar fără un acord dacă nu va fi mulțumită de termenii oferiți.

Cu prilejul audieri sale miercuri într-o comisie parlamentară, Davis a declarat că ultima analiză disponibilă cu privire la acest scenariu datează din timpul campaniei pentru referendumul din 2016, când britanicii au decis ieșirea țării din UE.

Guvernul ‘a făcut o estimare în timpul campaniei pentru referendum, dar cred că una din problemele ridicate este aceea că aceste prognoze nu par foarte solide’, a menționat Davis, intrat în cabinet după consultarea din 23 iunie.

Presat să răspundă dacă de atunci s-a întreprins ceva, el a răspuns că nu, explicând că principalul motiv este acela că există prea multe variabile și incertitudini, inclusiv în domenii precum procedurile vamale.

Întrebat dacă ieșirea din UE fără un acord ar însemna un rezultat prost pentru Marea Britanie, Davis a răspuns că nu crede că ar fi la fel de bun precum acordul de liber schimb țintit de Londra, dar i-a dat dreptate Theresei May că ar fi o variantă preferabilă unui acord prost.

‘Nu pot cuantifica pentru dumneavoastră în amănunt deocamdată. E posibil să pot face acest lucru peste aproximativ un an. Cu siguranță, nu este o situație la fel de înfricoșătoare precum cred unii oameni, dar nici atât de simplă cum cred unii’, a continuat el.

Ministrul pentru Brexit a mai spus că se așteaptă ca regina Elisabeta a II-a să promulge joi legea ce autorizează primul-ministru să declanșeze procedura oficială de divorț de Uniunea Europeană.

Foto: AGERPRES