Botoşani: Poetul Mihai Eminescu, omagiat la Ipoteşti la 131 de ani de la trecerea în nefiinţă

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” organizează, luni, manifestări dedicate împlinirii a 131 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, a anunţat, printr-un comunicat de presă, conducerea instituţiei de cultură din judeţul Botoşani, preluat de AGERPRES.

Potrivit comunicatului, manifestările au debutat, la ora 10,00, cu un Te Deum oficiat în bisericuţa familiei Eminovici de la Ipoteşti, urmat de o depunere de flori la bustul poetului din incinta Memorialului Ipoteşti.

Evenimentele ulterioare vor avea loc doar online, pe fondul restricţiilor generate de epidemia de coronavirus.

„Dată fiind starea de alertă în care ne aflăm şi necesitatea luării măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, activităţile se vor desfăşura on-line”, se precizează în comunicatul Memorialului Ipoteşti.

Premiul pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene unui traducător va fi anunţat pe pagina de internat a memorialului Ipoteşti (http://www.eminescuipotesti.ro/), acolo unde „va fi disponibilă înregistrarea textului de Laudatio şi răspunsul la Laudatio”. Premiul este propus de un juriu naţional, din care fac parte profesorul Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), profesorul Vasile Spiridon (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău) şi profesorul Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu). Iniţiat de Memorialul Ipoteşti în anul 2011, premiul a fost acordat, de-a lungul timpului, traducătorilor: Chiril Covaldji (Rusia) – 2011; Geo Vasile (România) – 2012; Constantin Abăluţă (România) – 2013; Gisele Vanhese (Franţa) – 2014; Christian W. Schenk (Germania) – 2015; Adrian George Sahlean (SUA) – 2016; Enrique Nogueras Valdivieso (Spania) – 2017; Jean-Louis Courriol (Franţa) – 2018 şi Ognian Stambolie (Bulgaria) – 2019.

Conducerea Memorialului Ipoteşti a propus publicului o retrospectivă online a Premiul pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene, dar şi o retrospectivă a Premiul Naţional „Petru Creţia”.

Lecturile, sub genericul „Poeţi în dialog”, cu participarea poeţilor Nichita Danilov şi Emilian Galaicu-Păun, moderate de Lucia Ţurcanu, vor putea fi vizionate, de asemenea, online, pe pagina de internet a instituţiei.

Filmele evenimentelor vor fi disponibile şi pe contul de Facebook al Memorialului Ipoteşti.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: Memorialul Ipotesti Centrul National de Studii „Mihai Eminescu” / Facebook