Premierul spaniol în exercițiu, conservatorul Mariano Rajoy, și liderul socialiștilor, Pedro Sanchez, încă nu au reușit să ajungă la un acord privind constituirea unui guvern de coaliție, astfel că persistă blocajul creat în urma rezultatului alegerilor legislative din luna decembrie, care au condus la un parlament foarte fragmentat și la imposibilitatea alcătuirii unei majorități, transmite agenția EFE, preluat de AGERPRES.
Deși au ieșit pe primele două locuri, Partidul Popular (PP) și Partidul Socialist Spaniol (PSOE), cu circa 29% și respectiv 22% din voturi, rezultatul lor este cu mult inferior celui din legislativele precedente, aceste două formațiuni tradiționale pierzând voturi în favoarea stângii radicale Podemos și a partidului liberal Ciudadanos, ambele fiind partide noi pe scena politică spaniolă.
Premierul Rajoy a insistat după alegeri să fie reînvestit. Totuși, atunci când regele Felipe i-a cerut să formeze noul executiv, el a declinat oferta, admițând că nu este sprijinit de o majoritate parlamentară. Prin urmare, pe 1 februarie regele l-a desemnat pe liderul PSOE, Pedro Sanchez, să încerce alcătuirea unui guvern de coaliție.
Însă negocierile acestuia cu celelalte partide par a fi foarte dificile, iar diferențele dintre socialiști și conservatori sunt atât de profunde încât și stabilirea locului discuției lor de vineri a fost o problemă, în final ei convenind să se întâlnească pe teren ‘neutru’, respectiv în anticamera sălii de oaspeți a președinției parlamentului.
Mariano Rajoy a apreciat că soluția ‘cea mai rezonabilă’ ar fi un guvern de coaliție alcătuit din miniștri ai PP, PSOE și Ciudadanos. Dar Pedro Sanchez nu agreează această formulă și dorește să continue negocierile și cu celelalte formațiuni. În plus, stânga radicală Podemos i-a condiționat deja orice susținere a guvernului de excluderea dreptei din orice coaliție.
Totuși, Rajoy a susținut vineri, 12 feb. a.c., în fața presei că încă nu a renunțat complet la ideea de a încerca formarea executivului. Însă poziția politică a conservatorilor a fost slăbită considerabil în ultimele luni de numeroasele scandaluri de corupție, iar joi Comisia Europeană a criticat actualul executiv de la Madrid pentru că nu a respectat nici anul trecut ținta de deficit bugetar de 4,2% din PIB, pe care a promis că nu o va depăși, deficitul ajungând la 4,5% din PIB.
Dar un eșec în formarea unei coaliții ar contura și mai mult posibilitatea convocării alegerilor anticipate. Conform sondajelor, în cazul unui nou scrutin stânga radicală ar putea ajunge pe locul doi, înaintea socialiștilor, conform sursei citate.