Tendinţa de descreştere a Bitcoin este înfricoşătoare, iar din acest motiv este delicat de spus dacă e albă sau neagră această criptovalută, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Iniţiativei pentru Competivitate, Andreea Paul.
Potrivit acesteia, sistemul prin care este dezvoltată criptovaluta, anume blockchain, nu are reguli şi nu este guvernat prin lege, Andreea Paul punctând că pare a fi un „sistem tip Ponzi sau Caritas”.
Totodată, aceasta a afirmat că în România există ferme de criptovalută, la Oneşti, Râmnicu Vâlcea, Cluj şi Timişoara, unde se minează criptovalute.
„Acest sistem blockchain este dezvoltat într-un internet paralel, care astăzi nu are reguli ale jocului, guvernate prin lege. Pare a fi un sistem tip Ponzi, tip Caritas, este complicat să spui astăzi românilor să investească în criptovalute. Cert este că aceia care au investit la începutul acestui sistem au marcat deja profituri şi că au avut timp să le marcheze. Nu mai am însă garanţia că toţi investitorii vor ajunge să marcheze profit pe acest sistem de blockchain, dar pot să confirm că sunt ferme, mine de criptovalute, în România, la Oneşti, la Cluj, la Timişoara, la Râmnicu Vâlcea, foarte multe astfel de ferme, de mining, în criptovalute şi că unii investesc cu riscuri mari şi cu randamente asociate foarte mari”, a spus preşedintele INACO.
De asemenea, aceasta a mai adăugat că Estonia şi-a propus anul acesta să îşi lanseze prima criptovaluta naţională, numită Estcoin, unde regulile vor transparente şi vor însoţi programul de localizare a firmelor, din orice colţ al lumii.
„Se mai întâmplă în paralel ceva. Suedia are de doi ani de zile un Minister al Viitorului, Emiratele Arabe Unite au de anul trecut un Minister al Inteligenţei Artificiale şi Dubai îşi propune să lanseze moneda oficială criptovaluta din Dubai. O ţară din Estul Europei, mult mai mică dar extrem de bine digitalizată, cea mai antreprenorială economie din Europa, anume Estonia, şi-a propus anul acesta să îşi lanseze prima criptovaluta naţională, numită Estcoin, unde regulile vor fi transparente şi vor însoţi programul de e-residency, adică de localizare a firmelor, din orice colţ al lumii, în Estonia, fără să treacă fizic graniţa acestei ţări, sau acordarea cetăţeniei este în paralel acordată digital, fără ca cetăţeanul să treacă fizic graniţa acestei ţări”, a mai adăugat aceasta.
Potrivit sursei citate, dacă ţările şi-ar crea propriile politici monetare şi reguli pentru criptovalute, atunci acest lucru ar duce la riscuri mai mici şi şanse mai mari de marcare a profitului pentru masele largi de cetăţeni.
„Dacă ţările lumii îşi vor crea propriile reguli şi politici monetare pentru criptovalute, în perspectiva înlocuirii monedei tradiţionale cu criptovaluta, atunci perspectiva investiţională va căpăta riscuri mai mici şi şanse mai mari de marcare a profitului pentru masele largi de cetăţeni. Foarte delicat de spus dacă e albă sau neagră, pentru că fraudele încep să apară, acum câteva zile a explodat una în Marea Britanie, dar vor fi din ce în ce mai dese, iar tendinţa de descreştere a valorii Bitcoin, de la începutul acestui an până în prezent este destul de înfricoşătoare, asta după un salt fabulos, de la 500 de dolari, cât era la începutul anului trecut”, a mai spus Andreea Paul.
Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]