Bihor: Lucrările premiate la primul concurs mondial al Centrelor expoziţionale FIAP, în Expoziţia 600, la Oradea

Bihor: Lucrările premiate la primul concurs mondial al Centrelor expoziţionale FIAP, în Expoziţia 600, la Oradea

Cele 12 lucrări premiate şi alte 49 acceptate la primul concurs mondial al Centrelor Expoziţionale FIAP, din 15 ţări, alcătuiesc Expoziţia aniversară cu numărul 600 organizată de Galeria Euro Foto Art din Oradea, în şirul celor vernisate de-a lungul a peste trei decenii de existenţă a galeriei, informeazã AGERPRES.

„Mereu am susţinut faptul că, pentru artiştii fotografi, o galerie este considerată ca o biserică pentru credincioşi. La acest moment aniversar, mă bucur că am avut puterea de a organiza, cu sprijinul echipei mele, un număr impresionant de 600 de expoziţii de artă fotografică numai în această galerie, unde am prezentat peste 40.000 de fotografii artistice. Mulţumesc Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică pentru faptul că în anul 2019 a recunoscut această galerie din Oradea Centru expoziţional FIAP România, numărul 17 din lume şi pentru că ne-a pus la dispoziţie această expoziţie fără precedent organizată de prietenul nostru Reha Bilir din Turcia”, a declarat, la vernisaj, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei Internaţionale „Euro Foto Art”, Ştefan Toth.

Foto: (c) Peter Gennard (Anglia)


În concursul internaţional au participat 104 artişti cu 408 lucrări trimise, din 15 ţări – Africa de Sud, Argentina, Bangladesh, Cipru, Franţa, Grecia, India, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Moldova, România, Slovenia, Spania şi Turcia.

Un juriu de specialişti a selectat 61 de fotografii şi a premiat 12 lucrări. Medalia de aur i-a revenit lui Peter Gennard (Anglia), argintul l-a primit Ozgur Secmen (Turcia), iar bronzul i-a fost acordat fotografei Alice O’Brien (Irlanda).

FIAP a acordat şi trei premii Auspices Medal, lui Roger Parry (UK), Gerard Kelleher (Irlanda) şi Mark Sharples (UK). De asemenea, FIAP a acordat şase menţiuni, printre care şi orădeanului Ovi D. Pop, pentru lucrarea Patru anotimpuri. Din România, au fost doar trei lucrări acceptate, două ale lui Ovi D. Pop şi una a lui Ovidiu Gabor.

Foto: (c) Ozgur Secmen (Turcia)


Potrivit lui Ştefan Toth, galeria a avut iniţial sediul pe strada Moscovei nr. 3, timp de 19 ani, apoi alţi 11 ani pe str. 1 Decembrie nr. 12, pentru ca, de la începutul anului 2021, să-şi găsească un sediu în Cetatea Oradea. El a dorit să transmită mulţumiri tuturor colaboratorilor săi apropiaţi, criticului de artă Ramona Novicov şi artistului Thurzo Sandor Jozsef, care, de-a lungul celor peste trei decenii, a interpretat la violă diverse lucrări muzicale potrivite specificului fiecărei expoziţii.

În cadrul vernisajului, Ioan Ciorba, şeful secţiei Muzeului Oraşului Oradea, situat în Cetatea Oradea, a subliniat caracterul de excepţie al expoziţiei 600 şi faptul că prin această galerie oferta muzeografică a oraşului este mult diversificată. Tot el a citit şi mesajul artistului fotograf turc Reha Bilir, care a organizat concursul mondial, oferind însă lucrările premiate şi acceptate să fie vernisate la Oradea. Reha Bilir este directorul CE FIAP Palatul de Arte Sille Meram/Konya, din Turcia.

Oradea, a transmis el, are un loc special în inima sa, iubind oraşele în care râurile trec prin centru, la fel ca în oraşul său natal, dar şi pentru că Oradea a fost primul oraş în care a fost invitat, de către Ştefan Toth, să participe la un eveniment internaţional, Festivalul european de fotografie. Datorită Oradiei, a spus el, a primit ulterior alte invitaţii la nivel mondial, din peste 40 de ţări pentru expoziţii, ateliere şi ca membru al juriilor. De aceea, datorează Oradiei „o obligaţie de loialitate specială”.

Foto: (c) Alice O’Brien (Irlanda)


„Este pentru prima dată când organizăm un concurs foto pentru membrii Centrelor expoziţionale FIAP. Fotografia este pentru noi o punte foarte puternică între ţări şi culturi. Acest gen de evenimente va întări colaborarea şi prietenia dintre noi”, a transmis Reha Bilir.

„Ştiu, vom muri/Dar câtă splendoare!” – şi-a mărturisit Ramona Novicov primul gând în legătură cu această expoziţie. „Noi, astăzi, celebrăm artele efemerităţii”, a spus ea, remarcând această expoziţie cu totul specială.

„Expoziţiile sunt, de asemenea, arte ale efemerului. Şi totuşi, câtă splendoare! Discursurile domnului Toth nu sunt poetice. Ele sunt foarte precise; ele vorbesc despre cifre, despre ani, despre nume, sunt extrem de concrete şi totuşi, câtă splendoare e-n spatele lor. Toate aceste aniversări au o nuanţă nostalgică, pentru că te obligă la o privire retrospectivă. Dar, în acelaşi timp, simţi că stai pe o bază din ce în ce mai solidă, pentru că aceste cifre ne dau un sentiment de putere şi de încredere în clipa prezentă şi cea viitoare extraordinară”, a spus criticul de artă Ramona Novicov.

Noua expoziţie va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 29 octombrie, accesul fiind gratuit, ca de fiecare dată.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES