Avocatul Poporului deschide o anchetă în legătură cu dosarele de pensionare ale românilor mutați în străinătate

Avocatul Poporului a anunțat, miercuri, că s-a sesizat din oficiu și va efectua o anchetă în legătură cu situația din Județul Bihor, unde românii mutați în străinătate așteaptă câteva luni pentru a li se soluționa dosarele de pensionare, potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului, preluat de AGERPRES.

Ancheta vizează posibila încălcare a art. 47 și art.51 din Constituția României privind nivelul de trai și dreptul la petiționare.

Ancheta vine după ce cotidianul ‘Bihoreanul’ a publicat un articol intitulat „Nimic nu se schimbă în România: Bihorenii mutați în străinătate așteaptă luni bune după dosarele de pensie”, în care a fost prezentat cazul unui cetățean care așteaptă din luna martie 2017 să primească de la Casa Județeană de Pensii Bihor un simplu document.

Acesta lucrează în Spania de 15 ani, anul acesta împlinind vârsta de pensionare. Din luna februarie este pensionar, dar nivelul pensiei este mai mic pentru că nu a putut face dovada vechimii desfășurate în România.

„De la Departamentul Muncă al Casei de Pensii spaniole i s-a comunicat că dosarul său a fost transmis în România la data de 22 martie 2017. De atunci nu s-a primit niciun răspuns. Directorul Casei Județene de Pensii Bihor susține că oamenii sunt nevoiți să aștepte luni bune, deși termenul este de 45 de zile, ca și cel pentru un dosar de pensie național. Explicația întârzierii este că, în cazul dosarelor internaționale, este nevoie adesea de formulare transmise între casele de pensii, angajații sunt puțini și nu reușesc să proceseze toate dosarele pe care le au în lucru. Aceeași situație este întâlnită la mai multe case de pensii județene”, afirmă sursa citată.

Foto: AGERPRES

[the_ad id=”14304″]