Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat, în două zile de la semnalare, un autocamion marca Iveco, ce figura ca bun căutat pentru confiscare de către autorităţile spaniole, informează PolitiadeFrontiera.ro.
În data de 07.01.2019, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul din R. Moldova B. A., în vârstă de 53 de ani, la volanul unui autocamion, marca Iveco, fabricat în anul 2015.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu privire la autovehiculul în cauză, în urma cărora au constatat că acesta figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Spania, la data de 05.01.2019.
Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că autocamionul nu îi aparține, el fiind angajatul unei firme de transport internațional și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta era căutat de autorităţi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de 185.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F. Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.
Foto: politiadefrontiera.ro
[the_ad id=”14304″]