Poliția Română a intensificat controalele la automatele bancare pentru tranzacții cu numerar din țară, acțiuni ce au avut ca scop prevenirea infracţiunilor de furt de și din ATM-uri, informează politiaromana.ro.
Astfel, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică, timp de două luni, începând din 18 martie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a verifica siguranța derulării operaţiunilor cu numerar de la ATM-uri.
Polițiștii vor continua și în perioada următoare verificările asupra modului în care sunt respectate prevederile legale de către unitățile bancare și prestatorii de servicii de securitate.
ATENȚIE CUM ȘI UNDE FOLOSIȚI CARDUL BANCAR!
Skimmingul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri, prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit, cu care se fac extrageri de numerar.
De asemenea, alt mod infracțional pentru obținerea datelor în vederea clonării cardului este „bucla libaneză” – un dispozitiv care se montează la gura bancomatului și care blochează cardul înăuntru. Imediat apare un „binevoitor” care își oferă ajutorul, află PIN-ul chiar de la client și, după plecarea acestuia, scoate cardul din bancomat.
Pentru a nu fi victimă a infracțiunilor de tip skimming, POLIȚIA ROMÂNĂ vă recomandă:
Nu lăsați la vedere chitanțe, facturi sau alte documente care conțin informații despre cardul dumneavoastră bancar!
Anunțați imediat banca, dacă vă schimbați datele personale (adresa, număr de telefon etc.).
Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu cereți și nu permiteți ajutorul nimănui și mai ales nu spuneți nimănui PIN-ul!
Acoperiți tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN și verificați autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar.
Înainte de a efectua orice operațiune de extragere de numerar, este bine ca utilizatorii să tragă ușor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde.
Un alt indiciu asupra falsității tastaturii este aspectul tastei cu nr. 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o ușoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă, se mai arată în comunicat.
Foto: pixabay.com