Pe 9 aprilie, la Viena, a avut loc un eveniment de Leadership destinat oamenilor de afaceri români din străinătate. Evenimentul a fost găzduit de Institutul Cultural Român din Viena, iar organizarea a fost înfăptuită de Asociația United-Leaders, o organizație a cărei bază a fost pusă de cetățeanul român născut în Satu Mare, Cristian Dragoș (foto dreapta). Organizația acestuia își propune să adune oameni de afaceri români, adăugându-le valoare și bazându-se pe o cultură de Leadership John Maxwell, informează gazetanord-vest.ro.
Din partea autorităților române din Viena, a participat Excelența Sa ambasadorul României la Viena, Bogdan Mazuru, care în cuvântul de deschidere a încurajat și apreciat această iniţiativă de a uni mediul de afaceri român.
Printre cei mai apreciați români la eveniment s-a numărat și medicul sătmărean Cosmin Rațiu (foto stânga), care a mărturisit faptul că participarea lui la acest Leadership a fost un lucru extrem de eficient pentru promovarea municipiului și a județului Satu Mare. În cadrul simpozionului, doctorul Cosmin Rațiu a prezentat activitatea celor patru clinici pe care le administrează în Satu Mare, precum și modul în care gestionează societatea ”Sfântul Anton”, pe care el însuși a fondat-o, conform sursei citate.
La eveniment au mai participat Asociația Culturală ”Mihai Eminescu” Viena reprezentată de vicepreședintele Ruben Doran, cât și antreprenori și lideri ce își desfășoară activitatea în Austria și România, precizează jurnalulromanesc.at.
Pe lista vorbitorilor motivaționali (eng. speakers) au fost următorii:
Speaker Sorin Popa – President John Maxwell Team Romania
Speaker Allen Sav – Business Coach, Entrepreneur & John Maxwell Team Founding Partner
Speaker Daniel Adam – LifeCoach, Leadership & Public Speaking Trainer
Cristian Dragoș – Certified John Maxwell Team Trainer, Speaker & Coach.
Pagina evenimentului: www.united-leaders.com
Facebook: www.facebook.com/unitedleadershub