Asociaţia SOS Satele Copiilor lansează, la împlinirea a 27 de ani de activitate în România, campania de strângere de fonduri „Ajută copiii cei mai afectaţi de pandemie”, pentru a atrage atenţia asupra efectelor nevăzute ale crizei cauzate de noul coronavirus şi a impactului negativ puternic pe termen mediu şi lung asupra copiilor vulnerabili, informează un comunicat de presă al asociaţiei transmis AGERPRES.
În România, 1,38 milioane de copii se află la risc de sărăcie sau excluziune socială, iar dintre aceştia, peste 700.000 trăiesc în condiţii de sărăcie extremă. Aceste cifre sunt cu atât mai dramatice în contextul crizei coronavirus, când categoriile sociale vulnerabile au devenit şi mai expuse. În mediul rural, odată cu închiderea şcolilor, majoritatea copiilor nu au acces la educaţie, în lipsa dispozitivelor şi a condiţiilor de studiu propice, precizează sursa citată.
În acest context, SOS Satele Copiilor România lansează apelul de sprijin pentru copiii cei mai vulnerabili în criza provocată de noul coronavirus. Oricine se poate alătura cauzei cu o donaţie de 4 euro lunar pentru copii prin SMS cu textul „MAMA” la 8864 sau printr-o donaţie online pe www.sos-satelecopiilor.ro, se arată în comunicat.
Fondurile strânse în campanie vor fi utilizate pentru a oferi sprijin de urgenţă familiilor din programele SOS Satele Copiilor – alimente, produse de igienă, dezinfectanţi şi măşti, dar şi sprijin pe termen mediu: reparaţii urgente ale locuinţei, rechizite şi îmbrăcăminte pentru copii, consiliere socială şi parentală, pentru a le oferi părinţilor îndrumare să aibă grijă de copii cât mai bine cu putinţă.
„Realitatea multor familii s-a schimbat în mod dramatic în ultimele opt luni în România. În timp ce mulţi dintre noi am început să ne adaptăm la ‘noul normal’, pentru sute de mii de copii, noua normalitate înseamnă mai puţine mese calde sau mai puţine lemne de foc, înseamnă să fie rupţi complet de şcoală şi izolaţi mai mult decât au fost vreodată. Părinţii care se bazau doar pe venituri din munca necalificată sau cu ziua sunt mai neputincioşi ca niciodată. (…) Oricât de greu ar fi să privim această realitate, este necesar să o facem şi să realizăm că fiecare dintre noi poate contribui la schimbare, cu un gest oricât de mic”, a declarat Diana Podaru, director general al SOS Satele Copiilor România.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES