Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ţara Făgăraşului a alocat 30.000 de euro pentru construcţia unui brand local

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ţara Făgăraşului a alocat 30.000 de euro pentru construcţia unui brand local

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ţara Făgăraşului, care include 26 de comune, cu aproximativ 100 de sate, din judeţele Braşov şi Sibiu, a alocat anul trecut 30.000 de euro pentru construcţia unui brand local prin care se doreşte o promovare naţională şi internaţională a zonei, informeazã AGERPRES.

„Anul trecut am alocat 30.000 de euro pentru construcţia unui brand local Ţara Făgăraşului şi a fost un efort destul de mare, pentru că ne străduim să ieşim din noroiul satului românesc. Este vorba de un proiect îndrăzneţ, o investiţie făcută de cele 26 UAT-uri, bani publici din bugete locale, care a început în urmă cu un an. S-a făcut pe două componente: un studiu de piaţa, plecând de la valorile fundamentale pe care noi le avem în Ţara Făgăraşului şi mai departe am construit o siglă şi un manual de brand, astfel încât să ştim cui ne adresăm şi ce ne dorim”, a declarat presedintele Asociaţiei, Florin Ioani, care este şi primar al comunei Viştea din judeţul Braşov, la un eveniment de promovare a Ţării Făgăraşului, în localitatea Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov.

El a subliniat că în Ţara Făgăraşului se face un turism aparte, „un turism de linişte”, diferit zonele metropolitane, în condiţiile în care această activitate a început să se dezvolte mult mai târziu în acest areal, respectiv abia în urmă cu 15-20 de ani.

„Am conştientizat cu toţii că împreună putem crea un concept, un brand şi să devenim o destinaţie în mijlocul ţării. Zona noastră nu a fost până acum o zonă prin excelenţă de turism. Acesta s-a dezvoltat în ultimii 15 -20 de ani, când am început să ne consolidăm şi să ne remarcăm. Aflându-ne între două oraşe importante – Sibiu şi Braşov – trebuie cumva să ieşim în evidenţă printr-o destinaţie de sine stătătoare şi diferită de cea metropolitană. Noi facem un turism aparte, un turism de nişă, un turism de linişte, diferit de cel din zonele urbane”, a subliniat Florin Ioani.

Potrivit sursei citate, strategia de dezvoltare a zonei a fost construită pe trei piloni: munte, apă şi deal.

„De ce trei piloni de dezvoltare? Pentru că în Ţara Făgăraşului găsim toate formele de relief pe care noi le avem în România: munte, apă şi deal. Ţara Făgăraşului se află la poalele Munţilor Făgăraş, cei mai importanţi şi spectaculoşi din România, unde avem şi brâul de sate, care formează partea de cultură şi de completare a patrimoniului cultural. Al doilea pilon este apa, pentru că munţii sunt străbătuţi de râuri şi lacuri şi pe urmă este dealul. Anul acesta avem un motto: „Întoarcerea la natură” „, a explicat preşedintele asociaţiei.

Ţara Făgăraşului a primit anul acesta o recunoaştere din partea bloggerilor care au vizitat-o, fiind declarată destinaţia anului 2020.

În ceea ce priveşte numărul de turişti care au vizitat zona, Florin Ioani susţine că judeţul Braşov este pe primul loc din acest punct de vedere, iar anul trecut „muntele a bătut marea”, în condiţiile în care în sezonul de vară capacitatea de cazare a fost ocupată aproape în totalitate.

„Noi am crescut cu câteva procente bune anul trecut, faţă de 2019, chiar dacă a fost pandemie, în ceea ce priveşte numărul de turişti. Din studiile pe care le avem am crescut cam cu 7- 8%, nu mult, dar am crescut, iar anul acesta ne-am propus să creştem cu 20%. Este o cifră fezabilă, pentru că nu stăm cu mâna în sân: am început să facem promovare, infotripuri, să creăm pachete turistice”, a spus Ioani.

De asemenea, pentru a putea scoate munca „la negru” din zona unităţilor de cazare, şeful Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Ţara Făgăraşului a subliniat că tot anul trecut a fost creată o platformă de promovare prin care aceste pensiuni să poată beneficia gratis de promovare, cu condiţia să fie autorizate. „A fost primul pas al nostru, al sistemului public, pentru a putea duce cât mai multe unităţi de cazare din zona de muncă „la negru”. Facem infuzie de bani publici pentru a le crea o notorietate, dar aici nu pot beneficia decât cei care sunt autorizaţi”, a adăugat Florin Ioani.

În opinia sa, în Ţara Făgăraşului sunt aproximativ 400 de unităţi de cazare, cele mai multe case de vacanţe şi pensiuni, majoritatea fiind clasificate cu trei margarete.

Nu în ultimul rând, Ioani a subliniat că asociaţia încearcă să promoveze în zonă şi partea de turism în gospodării, agroturismul, în special „pentru a ţine satele populate”.

„Mi-aş dori ca un sfert din casele din localităţile zonei să poată să primească turişti, pentru că astfel putem revigora gospodăriile şi pune în valoare produsele locale, putem ţine tinerii în sat. Provocarea noastră este să ţinem satele populate. Degeaba facem infrastructură, avem apă, avem canal, avem gaze naturale, avem electricitate, dar nu ai cui să te adresezi. Îmbătrânirea satului este o realitate şi trebuie să curmăm cumva asta”, a concluzionat preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Ţara Făgăraşului.

Brandul local al Ţării Făgăraşului va fi lansat online în cel mult două luni.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES