Artistul FUEGO se află, în luna decembrie 2015, în turneul național denumit ”ACASĂ DE CRĂCIUN”. Spectacolul vorbeşte despre revenirea acasă în prag de Crăciun, la masă plină, alături de părinţi şi bunici şi de întreaga familie, conform artbyfuego.ro.
Surpriza turneului este aceea că, pe lângă reprezentaţia artistică în sine, interpretul le-a pregătit fanilor săi o … expoziţie de pictură. Tablourile sale au ieşit la lumină şi în fiecare foaier al locurilor unde concertează sunt prezentate, într-o formă elegantă. Ba chiar unii se întreabă dacă nu cumva are de gând să se lasă de muzică! Fuego declară că: „pictura e o pasiune ce nu-l opreşte să facă muzică„. Noaptea realizează lucrările şi mărturiseşte că expoziţiile acestea sunt dovada că pariul său cu el însuşi a fost unul câştigat. Şi gesturile pe care le face sunt admirabile. El ajută, cu o parte importantă din fondurile strânse din vânzarea tablourilor, marii artişti ai ţării care au o situaţie financiară grea, precum Gheorghe Urschi, Ilie Micolov, Aimee Iacobescu, dar şi tinerele talente, în prag de afirmare.
Fuego a mai declarat: „Spectacolul de anul acesta e un mare test pentru mine! Vorbesc aici de emoţiile de cândva şi eu la rându-mi sunt emoţionat! Mai ales când văd sălile pline! Zău că e copleşitor să văd atâta lume venită pentru mine, în zilele noastre, în care oamenilor nu le mai arde de concerte! Uneori mă întreb şi eu ce le place atât de tare la mine, mai ales că nu-s nici comercial şi nici ritmuri accerbe nu propun! Alături de band-ul meu, am construit o poveste de Crăciun în care-i chemăm pe toţi acasă! Cu pictura am lăsat-o mai moale! Nu mai am timp să fac opere noi, dar am timp să le arăt admiratorilor mei, în cadrul expoziţiei „BUCURAŢI-VĂ!”, o parte din ce-am lucrat! E onorant şi e o nouă provocare pentru mine!”, conform sursei citate.
Foto: artbyfuego.ro