Ariile de dezvoltare, regenerarea urbană şi Legea urbanismului – discutate la Madrid de Gabriela Firea

Ariile de dezvoltare, regenerarea urbană şi Legea urbanismului au fost discutate, la Madrid, de primarul general, Gabriela Firea, cu managerii companiei spaniole Arnaiz & Partners, firmă care face parte din asocierea care lucrează, alături de Universitatea de Arhitectură ”Ion Mincu”, la elaborarea Planului Urbanistic General al Capitalei, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI din 12 decembrie 2024, conform unui comunicat de presă: „Stimate ...
COMUNICAT DE PRESĂ, 6 decembrie 2024, emis de Curtea Constituțională a României: În ședința din data de 6 decembrie 2024, ...

Primarul Gabriela Firea s-a întâlnit, la Madrid, cu Leopoldo Arnaiz Eguren, arhitect urbanist, preşedinte şi director general al companiei de urbanism Arnaiz & Partners. La întâlnire au participat viceprimarul Tomniţa Florescu şi specialiştii în domeniu ai companiei şi ai Primăriei Capitalei, informează PMB.

Potrivit sursei citate, discuţiile s-au axat pe prezentarea unor concepte sau practici urbanistice care ar putea fi aplicate la Bucureşti, cum este cel al definirii ariilor de creştere, şi pe modul de funcţionare a domeniului la Madrid (legea urbanismului).

Leopoldo Arnaiz a opinat că, pentru ca Bucureştiul să se dezvolte unitar şi armonios, trebuie să se renunţe la dezvoltarea de tip parcelar şi să se adopte politica definirii ariilor de dezvoltare.

Acesta a arătat că Legea urbanismului aduce, în Spania, o serie de beneficii Municipalităţii.

Conform legii, primăria oraşului stabileşte care sunt ariile de creştere, indiferent că sunt ocupate de proprietăţi publice sau private. Proprietarii cedează către domeniul public până la 30% din terenul pe care îl deţin, astfel încât, indirect, o parte din costul investiţiilor este suportat de proprietari. În momentul delimitării străzilor, de exemplu, 10% din orice teren care se suprapune cu traseul viitorului proiect intră în proprietatea primăriei, în concluzie patrimoniul oraşului creşte cu cheltuieli minime, prin contribuţia locuitorilor ei, precizează PMB într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.

O altă particularitate este aceea că, atunci când se dezvoltă proiecte imobiliare noi, un procent din viitoarele locuinţe este destinat populaţiei defavorizate, pe principiul evitării segregării sociale, arată sursa citată.

Având în vedere toate aceste particularităţi, în Spania a fost nevoie de 30 de ani pentru ca cetăţenii să accepte şi să aplice legea urbanismului.

Un alt subiect a fost reprezentat de cartierele de locuinţe de tip „dormitor”, construite înainte de 1989, după o politică de locuire care urmărea uniformizarea condiţiilor de locuit pentru cât mai multe categorii de populaţie, cu consecinţele ei implicite: locuinţe mici, cartiere aglomerate şi neglijarea funcţiei estetice a acestora. Cu privire la acest aspect, s-a convenit că astfel de cartiere pot face obiectul unor viitoare proiecte de regenerare urbană, realizate printr-o colaborare româno-spaniolă, precizează PMB.

Gabriela Firea a vorbit despre programul de reabilitare a faţadelor existent în Bucureşti, care are ca obiectiv creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, în special a celor din categoria monumentelor istorice, şi care prevede responsabilizarea proprietarilor faţă de imobilele pe care le deţin. Regulamentul programului a fost elaborat în cursul acestui an şi prevede ca municipalitatea să execute lucrările de intervenţie, atunci când proprietarul nu demarează lucrările într-un anumit termen, urmând ca apoi să recupereze costurile de la proprietar. Conform angajamentelor luate, Primăria Capitalei a finalizat inventarul clădirilor cu probleme la faţade, situate în zonele declarate prioritare prin regulament, şi a notificat proprietarii acestora cu privire la obligaţiile legale ce le revin, se mai arată în comunicat.

Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]