Arestarea a doi lideri separatiști catalani este o problemă judiciară, nu politică, susține ministrul justiției spaniol

Arestarea preventivă a doi lideri ai separatiștilor catalani, prima astfel de măsură după referendumul interzis privind independența Cataloniei, organizat la 1 octombrie, este o chestiune judiciară, nu una politică, a declarat marți ministrul justiției spaniol Rafael Catala, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.

Înalta Curte de la Madrid a dispus luni ca liderul Adunării Naționale Catalane (ANC), Jordi Sanchez, și cel al mișcării civice Omnium, Jordi Cuixart, să fie ținuți în arest preventiv în timpul anchetei privind rolul important jucat de cei doi în protestele care au blocat timp de câteva ore ieșirea unor agenți ai poliției naționale spaniole care percheziționau birouri ale guvernului catalan din Barcelona.

”Aceștia nu sunt deținuți politici, pentru că decizia de ieri privind arestul a fost luată ca urmare a unei infracțiuni (care a fost comisă)”, a spus ministrul Rafael Catala la un eveniment desfășurat la Madrid.

Cu câteva ore înainte de arestarea lui Sanchez și Cuixart, a fost pus sub control judiciar comandantul poliției catalane, Josep Lluis Trapero.

Vicepremierul spaniol Soraya Saenz de Santamaria a anunțat luni că guvernul de la Madrid va prelua controlul asupra Cataloniei și o va conduce direct dacă liderul executivului catalan Carles Puigdemont nu va renunța oficial, până joi la ora locală 10:00 (08:00 GMT), la demersurile privind independența.

Executivul de la Madrid l-a acuzat pe Puigdemont că întreține ‘confuzia’ prin refuzul său de a preciza clar dacă săptămâna trecută a declarat sau nu independența Cataloniei. Într-o scrisoare adresată premierului spaniol Mariano Rajoy și făcută publică de mass-media din Catalonia luni dimineață, Carles Puigdemont nu a răspuns direct la întrebare și a susținut în schimb că cei doi lideri trebuie să aibă o întrevedere cât mai rapid posibil, exprimându-și în acest sens dorința de a ‘suspenda’ pentru două luni mandatul încredințat de catalani pentru proclamarea independenței.

Mariano Rajoy dăduse un ultimatum ca până luni la orele locale 10:00 (08:00 GMT) Puigdemont să-și clarifice poziția și până joi să-și schimbe poziția dacă va insista asupra secesiunii, precizând că Madridul va suspenda autonomia Cataloniei dacă aceasta va alege independența. Rajoy declarase că liderul catalan ar trebui să răspundă cu ‘da’ sau ‘nu’ la solicitarea oficială a Madridului și că orice răspuns ambiguu va fi considerat o confirmare a faptului că a fost făcută o declarație de independență, deschizând astfel calea pentru ca executivul spaniol să preia controlul asupra regiunii și să o conducă direct.

La 1 octombrie, în ciuda interdicției justiției, în Catalonia a avut loc un referendum de autodeterminare. Potrivit datelor guvernului catalan, care nu au putut fi verificate în lipsa unei comisii electorale independente, 90% dintre cei care au votat au spus „da” independenței Cataloniei, însă rata prezenței la vot a fost de numai 43%.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]