Deschiderea sezonului estival, pe 1 mai, vine cu o serie de evenimente pentru toate gusturile, însă cei care iau cu asalt litoralul sunt tinerii, ei fiind principalii oaspeți ai hotelierilor în acest an, se arată într-un comunicat al Autorității Naționale pentru Turism, remis AGERPRES.
„Până în prezent, stațiunea Mamaia se bucură de rezervări de peste 80%, iar cifrele sunt în creștere. Hotelierii au venit cu oferte atractive pentru sejururile de 3-4 nopți, precum și cu diverse facilități incluse în preț (acces gratuit la spa, sală de fitness, piscină, jacuzzi) sau masa festivă de Paște”, spun reprezentanții ANT.
Vama Veche atrage un număr tot mai mare de turiști, rezervările depășind pragul de 90%. Fie că preferă distracția, petrecerile din cluburi, concertele sau relaxarea, plimbările pe malul mării sau pur și simplu doresc să participe la slujba de Înviere care se va desfășura pe plajele din mai multe stațiuni, turiștii sunt așteptați în număr mare pe litoral în locații accesibile tuturor buzunarelor, de la cort și până la hoteluri de 5 stele.
Iubitorii de natură „în stare pură”, au ales Delta Dunării unde pot face excursii la pădurea Letea, cea mai nordică pădure subtropicală din lume, dar și la cele mai frumoase canale și lacuri unde vor întâlni pelicani, egrete, lebede.
Turiștii care au ales să petreacă sărbătorile Pascale în structurile de primire turistice din localitățile rurale din Bucovina (o destinație recunoscută pentru turismul cultural-ecumenic), vor participa la evenimentele din localitate, descoperind tradițiile și obiceiurile locului, dar și gastronomia locală. Nu este singurul motiv pentru care turiștii vor alege Bucovina ca destinație, în oferta turistică a zonei fiind cuprinse mai multe tipuri de turism care pot fi practicate în această perioadă — turismul religios, agroturismul, turismul de aventură (rafting, cățărări montane), turismul în natură, turismul balnear.
Consiliul județean Suceava, în colaborare cu instituțiile de cultură și agenții economici au pregătit un program al sărbătorilor care cuprinde activități diverse, numit „Paștele în Bucovina”.
În județul Suceava, gradul de ocupare în structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație, situate în localitățile turistice a depășit 80%.
Turiștii care au ales Maramureșul sunt iubitori de tradiții, obiceiuri, cultură, natură, folclor și gastronomie locală tradițională. În această perioadă, pe lângă ritualurile Pascale, în zonă au loc evenimente care promovează tradițiile specifice perioadei, precum „Udătoriu din Șurdești”, din a doua zi de Paște. În județul Maramureș gradul de ocupare în structurile de primire turistice depășește 80%.
„Tradiția întregește oferta turistică a Văii Sebeșului, cu un potențial turistic uriaș în care obiceiurile pastorale sunt reprezentative. Accesul facil în zonă, pe șoseaua Transalpina, precum și obiectivele turistice întâlnite sunt de importanță vitală în turismul montan românesc — barajele de la Tău și Oașa, Valea Frumoasei, Mănăstirea Fetița, stațiunile Luncile Prigoanei și Poarta Raiului, domeniu schiabil Curmătura Șurianului, cabana și iezerul Șurianu, Vârful lui Pătru”, apreciază ANT.
La pensiunile din zonele Agapia și Văratec, spre deosebire de anii trecuți, gradul de ocupare a crescut, ajungând în unele cazuri, la 100%, excepție făcând pensiunile care nu au făcut o promovare activă. Ca produs turistic, zona se bazează, spun reprezentanții ANT, pe turismul rural, în natură, religios, cultural și, bineînțeles, de Paște, pe cel gastronomic. Majoritatea tipurilor de pachete turistice solicitate au fost de 3 nopți, cu toate mesele incluse, dar au mai fost solicitate și pachete de 2 și 4 nopți, de asemenea cu pensiune completă, conform sursei citate.