Andreea Cristea, românca rănită în timpul atentatelor de la Londra, a decedat la spital

Andreea Cristea, arhitecta româncă în vârstă de 31 de ani, căzută în râul Tamisa în timpul atentatelor teroriste de pe 22 martie de la Londra, a decedat, după cum informează surse din poliție. Românca a fost internată cu răni grave, leziuni la cap și cu plămânii grav afectați. După 15 zile de spitalizare, românca a pierdut lupta pentru viață, decedând în cursul nopții de joi.

Andreea se afla pe podul Westminster, alături de logodnicul ei, Andrei Burnza, în timp ce teroristul Khalid Masood a intrat cu un autoturism de teren cu o viteză de 100 km/h în mulțimea în care se aflau și cei doi români. În imaginile șocante surprinse de o cameră de vedere, se vede cum Andreea se aruncă în râul Tamisa pentru a evita să fie accidentată de acel autoturism. După câteva minute, a fost scoasă din apă și internată la un spital londonez în stare gravă.

După moartea Andreei, numărul persoanelor decedate a ajuns la 6 (inclusiv atacatorul) în atentatul într-unul din principalele puncte turistice ale Londrei, după cum informează elmundo.es.

Foto: newsandstar.co.uk