Ambasadorul SUA: Nu trebuie să tolerăm companiile chineze comuniste, care sunt o ameninţare pentru securitatea lumii libere

Ambasadorul SUA: Nu trebuie să tolerăm companiile chineze comuniste, care sunt o ameninţare pentru securitatea lumii libere

Companiile chineze comuniste, precum Huawei sau ZTE, nu ar trebui tolerate într-un stat de drept, întrucât scopul lor este de a spiona şi reprezintă o ameninţare pentru securitatea lumii libere, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, conform AGERPRES.

El a fost prezent la centrala nucleară de la Cernavodă, alături de preşedintele Eximbank SUA, Kimberly Reed.

„Este o zi istorică pentru relaţiile bilaterale dintre SUA şi România. Nu s-ar fi întâmplat asta fără implicarea preşedinţilor Donald Trump şi Klaus Iohannis şi a premierului Ludovic Orban, prin viziunile lor în ceea ce priveşte colaborarea în sectorul nuclear civil, pentru securitatea ambelor noastre naţiuni. Vreau să mulţumesc în special premierului Orban pentru curajul de a întrerupe acordul privind proiectul Cernavodă cu CGN, o companie chineză comunistă coruptă, cunoscută pentru practicile sale corupte în întreaga lume”, a spus diplomatul american.

Acesta a dat asigurări că SUA vor continua să respecte statul de drept şi drepturile omului.

„Companiile chineze comuniste nu le respectă. Practicile frauduloase ale companiilor chineze comuniste, precum Huawei, Nuctech şi ZTE, nu vor fi tolerate. Ele aduc riscuri pentru SUA, România, Europa şi pentru întreaga lume liberă. Chinezii au dezvoltat tehnologia 5G, precum şi celelalte sisteme, cu scopul de a spiona şi de a obţine informaţii despre ţările noastre şi despre fiecare dintre noi. Doar tehnologiile curate pot asigura securitatea naţiunilor şi a fiecăruia dintre noi. România nu trebuie să tolereze persecutarea de către guvernul comunist chinez a poporului său şi a minorităţilor. Lagărele de muncă şi de reeducare nu au loc în lumea de astăzi şi toţi ar trebui să spunem nu”, a continuat Zuckerman.

El l-a felicitat pe Ludovic Orban pentru refuzul de a colabora cu chinezii inclusiv în ceea ce priveşte implementarea tehnologiei 5G.

„Prim ministrul Orban a avut curajul să spună ‘Nu’ infrastructurii 5G comuniste chineze şi altor companii chineze comuniste care ar pune în pericol securitatea României. Premierul Orban a decis că nu este loc în România pentru companii chineze comuniste, care ameninţă securitatea naţională”, a mai spus ambasadorul.

Potrivit acestuia, vizita în România a preşedintelui Eximbank US, Kimberly Reed, subliniază angajamentul Statelor Unite pentru a continua proiectul Cernavodă.

„Odată cu suportul financiar de 7 miliarde de dolari pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 şi retehnologizarea reactorului 1, drumul României către o energie curată a fost pavat, contribuind la creşterea securităţii energetice a României şi la prosperitatea ţării. Finanţarea Exim va asigura securitatea energetică a României pentru următoarele decenii”, a susţinut el.

Întrebat dacă transferul de putere din SUA şi România ar putea duce la întârzieri în proiectul nuclear, el a răspuns că nu.

„Nu cred că transferul de putere reprezintă un risc în acest sens. În America este paşnic. Simplul fapt că sunt doar întrebări legale ce s-a întâmplat cu voturile nu înseamnă că nu e paşnic. La fel aici, impresia noastră este că o să fie un transfer de putere paşnic şi o să fie o coaliţie formată care reprezintă ceea ce au vrut să facă oamenii din România. Singurul lucru trist este că au ieşit doar 30-32% din oameni să voteze, care e cel mai mic număr în ultimii 30 de ani. Din ce înţeleg, o să fie o coaliţie care va continua să guverneze ţara în timp paşnic şi niciun fel de transfer de putere n-o să schimbe avansurile făcute în acest domeniu”, a subliniat Zuckerman.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: U.S. Embassy Bucharest / Facebook