Alpin Film, unicul festival de cultură montană din România, la Braşov, Predeal şi Buşteni

Expoziţii de fotografie legate de universul montan şi alpinism, dezbateri publice, filme, prezentări de carte, concursuri sportive vor avea loc în cadrul celei de a treia ediţii a Alpin Film Festival, unicul festival de cultură şi educaţie montană din România, care se desfăşoară în perioada 27 februarie – 4 martie, în Braşov, Predeal şi Buşteni, informeazã AGERPRES.

”Am început festivalul acum trei ani cu gândul de a crea un loc de întâlnire a celor care iubesc muntele şi îl înţeleg, de la cei care aleg să îi bată potecile până la cei care fac din alpinism o vocaţie. Există o comunitate puternică în România, sportivi, alergători montani, parapantişti, schiori, alpinişti care au atins diverse vârfuri de şase, şapte sau opt mii de metri în toată lumea. Pentru toţi aceştia, dar şi pentru cei care apreciază muntele fără să practice neapărat un sport, avem cel puţin un film, o carte, un colţ dintr-o expoziţie de fotografie, poveşti care să îi inspire şi să îi unească. Vrem să şi educăm publicul din România, dincolo doar de a-l informa sau a-i oferi o alternativă de weekend. Îi avem alături de noi pe cei care au realizat performanţe extraordinare pe munţii din întreaga lume, oameni din poveştile cărora generaţiile tinere au ce învăţa”, a spus Dan Burlac, directorul Aplin Film Festival şi iniţiatorul proiectului, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

Alpin Fim Festival se deschide miercuri, la Centrul Cultural ”Reduta” din Braşov, cu vernisajul a două expoziţii foto şi proiecţia, în premieră naţională, a filmului ”Viaţa e o potecă”, din seria ”Izolaţi în România”, producţie TVR, în care 12 reportaje surprind viaţa oamenilor care trăiesc în cătunele izolate de munte din toată ţara.

Din selecţia internaţională, publicul va putea viziona filme precum: ”Samuel in the clouds” (Belgia, 2017, trailer), ”Hadwin’s Judgement” (Canada, 2016, trailer), ”K2-Touching the sky” (Polonia, 2016, trailer), ”Europe’s Last Nomads” (Austria, 2016, trailer). Locaţiile în care vor fi proiectate filmele din selecţia internaţională sunt: Centrul Cultural ”Reduta”, Universitatea ”Transilvania” (strada Politehnicii nr.1) şi Centrul Cultural ”Aurel Stroe” din Buşteni.

Filmele din secţiunea ”Competiţia naţională – Filmul Românesc de munte” spun poveştile unor locuri fascinante din România sau din lume. ”Pe urmele lupului în Apuseni” (România, 2017, regia Dan Curean şi Dan Pavaloiu), ”Lemnul – Ţinutul Buzăului” (România, 2016, regia Andrei Dobrescu, Adriana Oprea), ”Banatul Montan – Drumul Romanilor” (România, 2017, regia Sabin Dorohoi), ”Nebunul Mare” (România, 2017, regia Ioan Stoenică), ”Islanda, cu bicicleta în deşert” sau ”MUZTAGHATA”. Cinemateca Patria este locaţia principală a competiţiei naţionale, la proiecţii participând şi echipele filmelor din competiţii, iar publicul va avea posibilitatea să voteze cel mai bun film românesc de munte, se mai precizează în comunicatul de presă.

La Buşteni, în data de 3 martie, va avea loc şi proiecţia, în premieră, a filmului expediţiei în Cerro Torre cu Zsolt Torok şi Vlad Căpuşan, protagonişti în cea mai spectaculoasă şi valoroasă performanţă a alpinismului românesc la început de an.

Festivalul are o importantă componentă educaţională şi propune câteva întâlniri inedite pe teme ca: ”Ariile protejate – Redute ale culturii montane”, în parteneriat cu Asociaţia Propark Braşov, ”Educaţia pentru turism montan”, în parteneriat cu Academia de Studii Economice, la hotel Carmen din Predeal, ”100 de ani de turism montan în România”, la Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov.

Ziua Alpinismului va fi sărbătorită în 3 martie, la Buşteni şi cuprinde Gala Alpinismului şi proiecţiile filmelor care reflectă trei expediţii ale unor alpinişti români în Aconcagua, Cerro Torre şi Khan Tengri.

Intrarea la toate evenimentele festivalului este liberă.

Foto: Alpin Film Festival / Facebook
[the_ad id=”14304″]