Cel mai important eveniment competiţional al comunităţii de golf din România, turneul Theodora PRO AM, dotat cu premii totale în valoare de 15.000 de euro şi la care s-au înscris 72 de jucători, din care 18 profesionişti licenţiaţi PGA, va avea loc de miercuri până sâmbătă pe cel mai mare resort de golf din ţară, aflat lângă Alba Iulia, informeazã AGERPRES.
Organizat în parteneriat cu Federaţia Română de Golf, evenimentul are toate ingredientele unei competiţii internaţionale de top, cu premii generoase şi care beneficiază de prezenţa unui arbitru internaţional, din Marea Britanie, potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de către organizatori.
„Mai mulţi jucători şi-au securizat participarea la acest eveniment: 72 de jucători vor fi prezenţi la Theodora PRO AM, din care 54 de amatori şi respectiv 18 profesionişti licenţiaţi PGA”, arată sursa citată.
Arbitrul competiţiei este britanicul Nic Gilks, care din 2007 are la activ în această calitate peste 100 de turnee.
Competiţia va debuta miercuri, cu ziua oficială de antrenament şi o recepţie de bun venit, urmând ca joi şi vineri să aibă loc turneul pe echipe, sistem stableford, cele mai bune două scoruri din echipă. În ultima zi, sâmbătă, se va desfăşura competiţia individuală.
Fondul de premii totale puse în joc este de 15.000 de euro pentru jucătorii profesionişti. Numărul total de trofee şi premii, aici incluzând şi amatorii, este de 22.
Departajarea şi clasamentul profesioniştilor se vor realiza în urma cumulării rezultatelor din toate cele trei zile de turneu. Căpitanul fiecărei echipe va avea drept de administrator pentru a completa scorul la fiecare gaură în parte pe platforma am.golf, iar rezultatele se vor vedea live pe un ecran montat outdoor (de 3 metri), o premieră pentru jocul de golf din România.
Cel mai modern resort de golf din România a fost inaugurat în toamna lui 2017, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, un pasionat al acestui joc şi care a apreciat, la vremea respectivă, că, prin această investiţie, România „ajunge pe harta golfului mondial”.
Principala atracţie a complexului este terenul de golf premium, cu o suprafaţă de 56 de hectare, pe care se desfăşoară cele 18 parcursuri, fiind cel mai mare teren de golf din ţara noastră. O premieră este reprezentată de faptul că terenul de golf are cel mai lung parcurs din Europa- PAR 6, de 735 de metri. De pe terasa restaurantului din resort se pot urmări toate parcursurile, fiind „printre puţinele locuri din lume” de unde se pot urmări în întregime acestea.
Theodora Golf Club a găzduit în 2018, primul an operaţional, peste 20 de turnee, iar acesta este primul eveniment internaţional de anvergură.
Foto: AGERPRES