Noul an şcolar din Spania readuce cu sine cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Română (LCCR) pentru copiii români din această ţară. Aproape 8.000 de elevi, din toate ciclurile (primar, secundar şi liceal), vor urma în 2016-2017 acest curs opţional, demarat în Spania în urmă cu aproape un deceniu, informează Ambasada României în Regatul Spaniei.
În anul școlar 2016-2017, cursul LCCR este predat în 14 comunități autonome din Spania, fiind implicați în proiect 72 de profesori (faţă de 66 anul precedent), care predau cursul LCCR în 378 de școli, cu 549 de grupe, din 171 de localităţi răspândite în Spania. Proiectul a continuat, la fel ca în anii precedenţi, să se extindă, fiind introdus pentru prima dată în Canare şi acoperind mai multe localităţi şi şcoli în comunităţile autonome unde s-a desfăşurat şi în anii precedenţi.
Cursul, demarat în 2007, se adresează tuturor nivelurilor, respectiv primar, gimnazial şi liceal. Programa cursului, manualele precum şi alte materiale didactice suport sunt asigurate de Institutul Limbii Române din România. Cursul este predat de învăţători/institutori, profesori cu diploma de licenţă în domeniul ştiinţelor umaniste, iar selectarea şi plata acestora este asigurată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin Institutul Limbii Române.
Cursul de desfăşoară în unităţi de învăţământ din Spania, acestea asigurând buna funcţionare a proiectului şi punând la dispoziţie sălile de curs şi infrastructura necesară.
Procesul necesar pentru buna desfăşurare a LCCR (luarea în evidenţă a şcolilor în care să aibă loc cursul, alocarea fondurilor necesare şi selecţia profesorilor) are loc anual. Luarea în evidenţă a unei şcoli pentru LCCR are loc la începutul fiecărui an şi se bazează pe solicitările primite de şcoala respectivă de la cetăţenii români cu copii înscrişi la studii.
UNDE SE DESFĂŞOARĂ LCCR ÎN 2016-2017
Andaluzia – 7 profesori, 26 de localităţi, 48 de şcoli, 63 de grupe
Aragon – 9 profesori, 14 localităţi, 38 de şcoli, 79 de grupe
Asturias – 1 profesor, 3 localităţi, 7 şcoli, 9 grupe
Canare – 1 profesor, 1 localitate, 4 şcoli, 6 grupe
Cantabria – 2 profesori, 3 localităţi, 6 şcoli, 9 grupe
Castilia-La Mancha – 11 profesori, 32 de localităţi, 45 de şcoli, 86 de grupe
Castilia şi Leon – 1 profesor, 1 localitate, 1 şcoală, 1 grupă
Catalonia – 3 profesori, 4 localităţi, 12 şcoli, 17 grupe
Madrid – 24 de profesori, 49 de localităţi, 105 şcoli, 160 de grupe
Murcia – 3 profesori, 9 localităţi, 17 şcoli, 20 de grupe
Navarra – 1 profesor, 5 localităţi, 7 şcoli, 9 grupe
La Rioja – 2 profesori, 4 localităţi, 13 şcoli, 18 grupe
Ţara Bascilor – 2 profesori, 5 localităţi, 5 şcoli, 7 grupe
Valencia – 10 profesori, 15 localităţi, 56 de şcoli, 60 de grupe
Detalii suplimentare şi numele profesorilor care participă sunt disponibile aici: http://madrid.mae.ro/node/798
Foto: familii.es