Al treilea summit al Initiaţivei celor Trei Mări se desfăşoară la Bucureşti

În zilele de 17 şi 18 septembrie 2018 se desfăşoară, la Bucureşti, cea de-a treia ediţie a summitului Initiaţivei celor Trei Mări, o platformă politică lansată în 2015, al cărei obiectiv principal este acela de oferi susţinere politică pentru o mai bună cooperare şi interconectare a economiilor statelor din spaţiul geografic cuprins între cele trei mări – Adriatică, Baltică şi Neagră – în domenii precum energia, transporturile, telecomunicaţiile sau protecţia mediului, potrivit www.presidency.ro, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI din 12 decembrie 2024, conform unui comunicat de presă: „Stimate ...
COMUNICAT DE PRESĂ, 6 decembrie 2024, emis de Curtea Constituțională a României: În ședința din data de 6 decembrie 2024, ...

Initiaţiva celor Trei Mări include cele 12 state membre UE aflate între Marea Adriatică, Baltică şi Neagră: Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia, precum şi alte state, instituţii europene şi internaţionale partenere.

La evenimentul organizat de Administraţia Prezidenţială şi găzduit de Palatul Cotroceni vor participa preşedinţii Bulgariei, Rumen Radev, Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, Poloniei, Andrzej Duda, Austriei, Alexander van der Bellen, Ungariei, Ader Janos, Sloveniei, Borut Pahor, Slovaciei, Andrej Kiska, Lituaniei, Dalia Grybauskaite. De asemenea, preşedinţii parlamentelor Estoniei şi Cehiei, respectiv ministrul de Externe din Letonia vor fi prezenţi la acest eveniment, potrivit site-ului Administraţiei Prezidenţiale.

Unul dintre principalele obiective ale summitului organizat la Bucureşti este acela de a realiza o serie de progrese concrete pentru creşterea interconectivităţii, în regiune, în trei domenii principale – energie, transporturi şi digital. În acest sens, reprezentanţii statelor membre UE împreună cu invitaţii lor vor discuta despre modalităţi concrete pentru dezvoltarea conectivităţii în regiune, creşterea nivelului de convergenţă, coeziune şi unitate europeană şi, totodată, despre consolidarea relaţiilor transatlantice.

În calitate de parteneri ai Iniţiativei celor Trei Mări, la summit vor participa preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, secretarul energiei al Statelor Unite ale Americii, Rick Perry, şi ministrul de Externe din Germania, Heiko Mass, dar şi preşedinţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, şi al Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer. Banca Mondială va fi, de asemenea, reprezentată la lucrările Summitului.

În marja acestei reuniuni la nivel înalt, va avea loc prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administraţia Prezidenţială a României şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. La evenimentul organizat la Romexpo, vor participa companii şi oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Iniţiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai think-tank-urilor şi ai mediului academic.

Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări este un angajament al Declaraţiei summitului Iniţiativei celor Trei Mări de la Varşovia din 2017.

Iniţiativa celor Trei Mări a fost lansată în cadrul reuniunii liderilor din statele riverane Mărilor Adriatică, Baltică şi Neagră, din data de 29 septembrie 2015, organizată la iniţiativa preşedintei Croaţiei, Kolinda Grabar- Kitarovic, în colaborare cu think-tank-ul american Atlantic Council.

Reuniunea la nivel înalt a avut loc la New York, în marja Adunării Generale a ONU şi, alături de preşedintele României, Klaus Iohannis, s-au aflat preşedinţii din Croaţia, Bulgaria, Polonia, precum şi miniştri de externe şi înalţi oficiali din Slovacia, Lituania, Ungaria, Letonia, Slovenia, Austria, Republica Cehă, Estonia şi Statele Unite ale Americii.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, cu acest prilej, importanţa pe care o au securitatea energetică şi interconexiunea coridoarelor de transport (rutiere, navale, aeriene), care trebuie să unească nu numai statele de la Mările Neagră, Adriatică şi Baltică, ci şi pe cetăţenii acestei regiuni europene, într-o zonă a prosperităţii şi stabilităţii economice.

Primul summit al Iniţiativei celor Trei Mări a fost organizat la Dubrovnik, în Croaţia, în perioada 25-26 august 2016. Summitul s-a încheiat cu Declaraţia celor Trei Mări, prin care semnatarii şi-au exprimat dorinţa de a consolida legăturile economice şi de infrastructură dintre ţările membre.

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a fost gazda celui de-al doilea summit care s-a desfăşurat la Varşovia, la 6-7 iulie 2017. Invitatul special al evenimentului a fost preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

Prezent la summitul Initiaţivei celor Trei Mări, preşedintele Klaus Iohannis a propus ca următoarea reuniune să aibă loc, în 2018, la Bucureşti. Propunerea a fost acceptată de toţi liderii prezenţi la summitul de la Varşovia.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]