Adriana Pistol anunţă modificări privind formularul de localizare a pasagerilor: scad amenzile, creşte termenul de completare

Adriana Pistol anunţă modificări privind formularul de localizare a pasagerilor: scad amenzile, creşte termenul de completare

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a anunţat o serie de modificări aduse ordonanţei privind formularul de localizare a pasagerilor (PLF), respectiv a crescut la 72 de ore termenul maxim în care călătorii trebuie să completeze acest formular înainte de a intra în ţară, faţă de 24 de ore cum era până acum, şi a scăzut la 500 de lei amenda minimă pentru nerespectarea termenului de completare a PLF după intrarea în ţară, informeazã AGERPRES.

„În legătură cu formularul de localizare a pasagerilor. Aici am adus câteva modificări ordonanţei de urgenţă iniţiale. Exista un termen de 24 de ore necesar completării acestui formular înainte de intrarea în ţară. Acest termen a fost crescut la 72 de ore. Practic, oricine soseşte în România poate să completeze acest formular cu 72 de ore înainte şi, sigur, 24 de ore după trecerea graniţei”, a declarat Adriana Pistol într-o conferinţă de presă.


O altă modificare a ordonanţei se referă la categoriile profesionale care nu mai trebuie să completeze de fiecare dată PLF la trecerea graniţei, ci doar o singură dată.

„Au fost introduse câteva excepţii referitoare la câteva categorii profesionale, cele care prin natura profesiei traversează graniţa românească mult prea frecvent pentru a putea la modul efectiv şi practic să completeze de fiecare dată acest formular. (…) Este vorba de piloţi, mecanici de locomotivă, transportatori de mărfuri, persoane care lucrează în statele vecine şi, practic, o dată pe zi traversează graniţa, navigatori, personal medical. Aceste categorii profesionale au doar obligaţia de a completa o singură dată formularul, declinându-şi apartenenţa la una din aceste categorii profesionale. Este suficient pentru a putea traversa frontiera fără niciun fel de probleme. În situaţia în care nu mai fac parte din aceste categorii profesionale exceptate, trebuie să-şi anuleze primul formular şi să aplice prevederile ordonanţei ca şi celelalte persoane”, a precizat secretarul de stat.

Adriana Pistol a mai anunţat că a crescut la şase luni perioada în care trebuie păstrare datele personale din PLF, deoarece poate apărea necesitatea de a dovedi fie de către o persoană, fie de către autorităţi că acest formular a fost completat, în situaţiile în care ar exista litigii de natură juridică în privinţa amenzilor.

„S-a adus şi o reducere a cuantumului minim al amenzii prevăzute pentru cei care nu au completat formularul după intrarea în ţară, în cele 24 de ore, în sensul reducerii de la 1.000 de lei la 500 de lei”, a menţionat Adriana Pistol.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com