Adele rupe tăcerea cu privire la viaţa sa într-un interviu-confesiune pentru Vogue

Adele rupe tăcerea cu privire la viaţa sa într-un interviu-confesiune pentru Vogue

Diva pop Adele a vorbit despre dificultăţile pe care le-a întâmpinat când a împlinit vârsta de 30 de ani – o importantă sursă de inspiraţie pentru noul său album „30” – într-un interviu-confesiune acordat revistei Vogue, informează AFP, preluat de AGERPRES.

În interviu, cântăreaţa londoneză, stabilită la Los Angeles, rupe tăcerea după o perioadă de cinci ani pentru a se confesa pentru prima dată despre divorţ, psihoterapie şi pierderea spectaculoasă în greutate.

„La 30 de ani, viaţa mea s-a prăbuşit fără avertisment”, îşi aminteşte Adele, azi în vârstă 33 de ani, în ediţia britanică a Vogue, pe a cărei copertă şi apare. „Simt că acest album este (despre) auto-distrugere, apoi (despre) auto-reflecţie şi (despre) un fel de auto-izbăvire”, a mărturisit ea.


Sursa foto: vogue.co.uk


Artista vorbeşte despre despărţirea ei de Simon Konecki, un fost finanţator care a fondat o organizaţie caritabilă, de care s-a separat în aprilie 2019. „Nu eram nefericită, dar aş fi fost nefericită dacă nu m-aş fi gândit mai întâi la mine”, explică ea.

Din încercarea de a răspunde numeroaselor întrebări ale fiului său Angelo, în vârstă de 9 ani, despre acest divorţ şi despre rănile pe care i le-a provocat s-a născut acest album foarte personal, a cărui dată de lansare nu este cunoscută încă.

„Fiul meu pune multe întrebări. Întrebări cu adevărat bune, întrebări cu adevărat inocente, pentru care nu am răspunsuri. Cum ar fi -de ce nu puteţi trăi împreună?- ” , povesteşte ea.

„Am simţit că vreau să-i explic, cu acest album, când va fi mai mare, cine sunt şi de ce am ales în mod voluntar să-i dau peste cap toată viaţa în căutarea propriei mele fericiri”, a mărturisit artista.

Predispusă la anxietate, Adele a găsit alinare în terapie şi în dependenţa de exerciţii fizice, ceea ce i-a permis să slăbească circa 45 de kilograme.

„Trebuie să mă pregătesc pentru a deveni din nou celebră, – ceea ce, după cum ştie toată lumea, nu-mi place să fiu”, a adăugat ea.

Cântăreaţa a confirmat totodată că în prezent este într-o relaţie cu un agent sportiv american, Rich Paul.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES