75 de ani de la eliberarea întregului teritoriu naţional aflat sub ocupaţie străină

La 25 octombrie 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unităţile sovietice, eliberau oraşele Carei şi Satu Mare, ultimele localităţi de pe teritoriul naţional rămase sub ocupaţia hitleristo-horthystă, eveniment care a încununat astfel lupta şi jertfa zecilor de mii de combatanţi pentru eliberarea Ardealului, luptă începută în Carpaţii Orientali, chiar în noaptea de 23/24 august 1944. Astfel s-a eliberat întreg teritoriul de 44.492 km pătraţi, ocupat prin Dictatul de la Viena, refăcându-se în partea de Vest adevăratele hotare de stat ale României, informeazã AGERPRES.

Situaţia României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost deosebit de complexă, evoluţia ei fiind dependentă de raporturile dintre cele două puteri totalitare, Germania şi Uniunea Sovietică.

Uniunea Sovietică a rupt graniţele româneşti prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940, ocupând Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei (44.500 km pătraţi şi o populaţie de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 km pătraţi şi o populaţie de 500.000 de locuitori din Nordul Bucovinei). Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 44.492 km pătraţi, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populaţie de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra, cu o suprafaţă totală de 6.921 km pătraţi şi aproximativ 410.000 locuitori.

În perioada următoare, refacerea integrităţii teritoriale a fost principala misiune a guvernului României, care, la 22 iunie 1941, a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS. Au fost angajate în operaţiunile militare efectivele celor două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată şi 6 brigăzi independente, precum şi aviaţia militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament şi 146 de vânătoare) şi forţa maritimă (3 distrugătoare, 2 submarine şi alte vase mici). Într-o primă etapă, a avut loc eliberarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei, eveniment care a fost finalizat la 25 iulie 1941, potrivit lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Etapa a doua de eliberare a teritoriului românesc, a avut loc imediat după actul de la 23 august 1944, când prin Proclamaţia regelui Mihai I către ţară se anunţa ruperea relaţiilor diplomatice cu Germania şi armistiţiul cu Naţiunile Unite. Totodată, regele declara că România s-a alăturat Aliaţilor, împotriva Axei şi că îşi va mobiliza toate forţele pentru eliberarea Nordului Transilvaniei.

Data de ”23 august 1944 s-a dovedit a fi una din zilele decisive ale întregului război”, consemna istoricul englez John Erickson, potrivit volumului ”O istorie sinceră a poporului român” (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2008). Prin ieşirea României din alianţa cu Germania, Wehrmachtul nu a mai beneficiat de pe urma aliniamentelor strategice de mare importanţă – Poarta Focşanilor şi Carpaţii – şi de aprovizionarea cu petrolul românesc şi, în acelaşi timp, a deschis Armatei Roşii înaintarea pe două mari axe strategice: spre Balcani şi spre Europa Centrală (Viena), făcând să se prăbuşească întreg dispozitivul militar german din sud-estul european (Wehrmachtul a fost constrâns să evacueze Grecia, Albania şi o însemnată parte a Iugoslaviei). Pe frontul din Moldova, însă, operaţiunile militare ale sovieticilor au continuat (24 august-5 septembrie), în cadrul cărora circa 130.000 de soldaţi şi ofiţeri, aparţinând Armatei a 3-a şi a 4-a Română, au fost luaţi prizonieri.

Spectaculoasa întorsătură a evenimentelor a luat prin surprindere reprezentanţii diplomatici şi militari germani aflaţi în ţara noastră. Deşi mai mulţi ofiţeri, printre care generalul Hans Friessner, comandantul armatelor germane de pe frontul românesc, au cerut insistent o imediată evacuare a tuturor forţelor germane din România spre teritoriul controlat de către trupele ungare, unde s-ar fi putut stabili o nouă linie defensivă, Hitler i-a ordonat să ocupe Bucureştii şi să instaleze un nou guvern, condus de un general progerman. Tentativa a eşuat. Între 24-26 august, Capitala a fost teatrul unor puternice lupte între forţele germane şi trupele române. Lupte grele s-au dat la Şcoala superioară de Război, Prefectura din Ilfov, bariera Rahova, pădurile Băneasa şi Otopeni. În urma operaţiunilor militare au fost capturaţi 6.700 de militari germani (şapte generali şi 358 de ofiţeri). La 26 august, ultimele rezistenţe germane din zona Capitalei erau lichidate. În zilele de 30-31 august, unităţi de avangardă ale Armatei sovietice şi ale Diviziei ”Tudor Vladimirescu” au intrat în Bucureşti. La 31 august, forţele germane se aflau în retragere în întreaga ţară, potrivit volumului ”România, 1866-1947” (Keith Hitchins, Editura Humanitas, 2017) şi lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

În aceste împrejurări, guvernul României, condus de generalul Constantin Sănătescu, şi-a concentrat toate eforturile spre a încheia o convenţie de armistiţiu între România şi Naţiunile Unite, care a fost semnată în cele din urmă în noaptea de 12/13 septembrie 1944. Convenţia prevederea recunoaşterea anexiunilor sovietice din iunie 1940, despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, plătibile în decurs de şase ani în mărfuri (petrol, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, maşini, etc.), asigurarea libertăţii de mişcare pentru trupele sovietice pe teritoriul României, nulitatea arbitrajului de la Viena şi restituirea către România a Transilvaniei sau a celei mai mari părţi a ei, eliberarea urmând a se face prin lupta comună a forţelor armate sovietice şi române. Armata română urma să participe cu minimum 12 divizii de infanterie, conform volumului ”O istorie sinceră a poporului român” (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2008). Aplicarea armistiţiului a fost supravegheată de Comisia Aliată de Control, în care participarea sovietică a fost hotărâtoare.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

Sub comanda Marelui Stat Major Român, eliminarea trupelor germane de pe teritoriul naţional aflat sub jurisdicţia guvernului român şi regruparea Armatelor a 3-a şi a 4-a române de pe frontul din Moldova, au avut loc concomitent cu acoperirea frontierei şi a liniei de demarcaţie vremelnice din Podişul Transilvaniei, Crişana şi Banat cu o deschidere frontală de circa 900 km, respectiv trecerea la ofensivă pentru eliberarea părţii de nord a Transilvaniei, notează www.jandarmeriaromana.ro.

Ofensiva s-a desfăşurat în trei etape. În prima etapă (9-11 octombrie), Armata a 4-a Română, cu nouă divizii la dispoziţie, a declanşat ofensiva la 9 octombrie, pe un front de 70 km, rupând succesiv aliniamentele de apărare ale inamicului de la linia de contact (între Târgu-Mureş şi Turda) până în faţa înălţimilor aflate la vest de Someşul Mic. La 11 octombrie, cel mai mare oraş din Transilvania, Clujul, era eliberat, potrivit lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). A urmat Oradea la 12 octombrie.

Trupele Armatei a 4-a române şi ale Armatei sovietice au efectuat în cadrul celei de-a doua etape (14-20 octombrie), o urmărire susţinută a inamicului prin „Poarta Someşului”, au zdrobit rezistenţele opuse de gărzile acestuia, au rupt aliniamentele de apărare organizate pe culmile muntoase Lăpuş, Mezeş, Făget şi au ajuns la vest de Munţii Apuseni, în Câmpia Tisei. Tot în această etapă, Divizia 2 Munte a înaintat pe direcţia Huedin, Ciucea, pe Valea Crişului Repede, la 18 octombrie trecând frontiera şi intrând în compunerea Armatei a I-a Română.

Eliberarea completă a teritoriului naţional de sub ocupaţia hitleristo-horthystă a avut loc în cursul ultimei etape a operaţiunilor, ce s-a desfăşurat între 21 şi 25 octombrie 1944. Ofensiva a fost reluată în dimineaţa zilei de 22 octombrie cu Corpul 6 Armată, pe direcţia Sărmăşag, Carei şi Corpul 2 Armată, pe direcţia Belting, Bighiş.

Pentru eliberarea oraşului Carei, s-a decis executarea unei ample manevre cu forţele a patru divizii ale Corpului 6 Armată, care aveau misiunea de a nimici trupele inamice din zona oraşului, în timp ce Corpul 2 Armată, în dreapta, cu forţele Diviziei 11 Infanterie, trebuiau să acţioneze pe la sud împotriva rezistenţei inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie şi, în aceeaşi seară, militarii Diviziei 9 Infanterie au pătruns în Carei, unde au angajat lupte de stradă. În zorii zilei de 25 octombrie 1944, după lupte grele, ultimele localităţi româneşti de la frontiera de vest a ţării au fost eliberate.

Bilanţul luptelor purtate de armata română pentru desăvârşirea eliberării Transilvaniei este ilustrativ pentru efortul major de război al naţiunii române în apărarea idealurilor sale de libertate şi unitate. Armata română a angajat, între 1 septembrie – 25 octombrie 1944, 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 militari (100.000 militari mai mult decât prevederile convenţiei de armistiţiu).

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

Trebuie spus că eliberarea teritoriului nu a încheiat efortul de război românesc. Armata română a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la victoria consacrată prin actele de capitulare ale Germaniei din 8 şi 9 mai 1945, ce au marcat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. În cele nouă luni, efectivele militare angajate în lupte s-au ridicat la aproape 540.000 de combatanţi.

Cu 180.000 de oameni aflaţi permanent în prima linie de luptă, până la 12 mai 1945, Armata română a străbătut prin lupte 1.700 km, de la ţărmul Mării Negre până în Podişul Boemiei, a eliberat 8.717 localităţi între care care 138 de oraşe, a forţat 12 cursuri mari de apă, a escaladat circa 20 de masive muntoase. Pierderile armatei române s-au ridicat la circa 169.822 de militari (morţi, răniţi şi dispăruţi), potrivit lucrării ”Istoria militară a românilor” (Editura Militară, Bucureşti, 1992).

Ziua de 25 octombrie a devenit zi de sărbătoare. La 1 octombrie 1959, prin Decretul nr. 381, a fost instituită Ziua Armatei Române.

Foto: Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro / Facebook