70% din populaţia Spaniei, afectată de încălzirea globală

Numărul tot mai mare de ani cu temperaturi foarte ridicate, creşterea zonelor semi-aride: încălzirea globală afectează aproape 70% din populaţia Spaniei, sau 32 de milioane de locuitori, potrivit unui studiu al Agenţiei Meteorologice spaniole (AEMET), publicat marţi, relatează AFP, preluat de AGERPRES.

‘Treizeci şi două de milioane de persoane sunt afectate în Spania de schimbările climatice, de acumularea de ani fierbinţi din ultimul deceniu, de verile tot mai lungi şi creşterea frecvenţei nopţilor tropicale’ – atunci când temperatura nu scade sub 20 de grade Celsius, a declarat Beatriz Hervella, purtătoarea de cuvânt a AEMET.

Analizând datele înregistrate de 58 de observatoare meteorologice din întreaga ţară în ultimele decenii, agenţia a reuşit să poată măsura fenomenul pe întreg teritoriul Spaniei.

AEMET estimează că în ultimii 30 de ani, zonele cu climă semi-aridă s-au extins în Spania cu 30.000 de kilometri pătraţi, sau circa 6% din teritoriul naţional. Cele mai afectate regiuni sunt sud-estul Peninsulei Iberice, Castilla-La Mancha (centru) şi valea Ebrului (nord-est).

Încălzirea globală se observă mai ales în perioada estivală, care se prelungeşte tot mai mult. ‘Vara creşte cu nouă zile odată la zece ani. O vară în actualul deceniu este, prin urmare, cu aproape cinci săptămâni mai lungă decât o vară la începutul anilor 1980’, a declarat Ruben del Campo, un alt purtător de cuvânt al AEMET.

De asemenea, Agenţia Meteorologică spaniolă a observat o creştere a nivelului Mării Mediterane, cauzată de încălzirea globală, de aproximativ 3,4 centimetri pe deceniu din 1993. Aceasta are legătură cu ‘creşterea frecvenţei nopţilor tropicale’, a explicat Beatriz Hervella. Aceste nopţi tropicale au ‘efecte asupra sănătăţii’, ‘afectează starea de confort şi somnul’, a mai spus ea.

Potrivit AEMET, care va publica în curând un raport complet, schimbările climatice au avut efect şi asupra capitalei Madrid, afectat de ‘efectul insulei de căldură urbană’ – din cauza urbanizării, solul nu poate elibera noaptea căldura acumulată în timpul zilei.

Foto: pixabay.com