500 de ani de la expediţia navigatorului portughez Fernando Magellan în jurul lumii

Fernando Magellan (Fernao de Magalhaes), navigatorul care a realizat prima călătorie în jurul lumii, s-a născut în oraşul Oporto, din Portugalia, în 1480, într-o familie de mici nobili sărăciţi. A luptat ca simplu soldat şi a fost rănit de trei ori. Pasionat de studiul navigaţiei şi al astronomiei, după zece ani de expediţii în care de patru ori a ocolit Capul Bunei Speranţe, a străbătut în lung şi-n lat oceanele Atlantic şi Indian, ajungând în Africa, India şi Malayezia, a acumulat cunoştinţe geografice impresionante, pe care le considera secrete, informeazã AGERPRES.

La 35 de ani, rămas infirm, cu piciorul stâng pe jumătate paralizat din ultima bătălie la care a participat, el este refuzat de regele Portugaliei când îi cere acestuia un post în serviciul său, lăsându-l să înţeleagă că nu este împotriva faptului de a-şi căuta un serviciu într-o altă ţară. În 1517, a ajuns în Valladolid, unde îşi avea reşedinţa regele Spaniei Carol I (1516-1556). Aici a fost primit de cardinalul Jimenez, în faţa căruia şi-a expus planul de a relua proiectul lui Columb, adică de a găsi un nou drum spre Indii, trecând pe lângă coasta de sud a Americii, în loc să folosească ruta ce trecea pe după Capul Bunei Speranţe.

Ideea lui Magellan i-a încântat pe rege şi pe cardinal şi a obţinut susţinerea Consiliului Regal. S-a semnat o înţelegere între Magellan şi Coroana spaniolă, conform căreia Magellan devenea amiralul flotei spaniole de explorare şi guvernator al eventualelor pământuri descoperite în urma expediţiilor. Magellan a semnat un contract cu regele Spaniei la 22 martie 1518, „Capitulaţia” potrivit căreia suveranul se obliga să echipeze cinci corăbii în scopul de „a face descoperiri”, potrivit volumului „Cu Magellan în jurul lumii”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1960.

Flota a cărei comandă o deţinea era alcătuită din cinci nave şi dispunea de 18 tunuri. Nava amiral a lui Magellan se numea „Trinidad”. Celelalte nave erau conduse de căpitanii: Juan de Cartagena – „San Antonio”; Luis de Mendoza – „Victoria”, Gaspar de Quesada – „Concepcion”, Joao Serrao – „Santiago”. Cel din urmă căpitan menţionat a publicat mai târziu povestea întregii expediţii, la care au participat şi un navigator renumit, Elcano, şi mai mulţi preoţi.

Flota a pornit din portul San Lucar, la 20 septembrie 1519, cu un echipaj total de 256 de oameni, şi la 26 septembrie ajunge la Teneriffa. După o călătorie dificilă ce a durat aproximativ două luni, la 13 decembrie a ajuns în ceea ce este astăzi numit Golful Rio de Janeiro, unde şi-a refăcut proviziile.

Magellan a navigat apoi de-a lungul coastei, fiind atent la fiecare golf. A ajuns pe râul Rio de la Plata, la 10 ianuarie 1520, însă după ce a navigat câteva zile spre amonte a ajuns la concluzia că nu este drumul în căutarea căruia era, şi şi-a continuat drumul spre sud, ajungând în portul San Julian, la 31 martie 1520, pentru popasul de iarnă, potrivit informaţiilor din volumul ”Magellan”, de Stefan Zweig, Editura Tineretului, 1959.

În perioada cât au staţionat la San Julian căpitanii săi s-au revoltat, iar o conspiraţie a fost organizată împotriva lui. Echipajele, susţinute de căpitanii lor, se plângeau de climatul dur şi de lipsurile pe care au trebuit să le suporte în locurile în care se aflau de câteva luni, şi insistau ca Magellan să se întoarcă în Spania. Magellan nu a făcut nimic câteva zile, apoi, ştiind ca majoritatea marinarilor îi erau devotaţi, a trimis un om de încredere la bordul navei „Victoria”, care l-a înjunghiat pe Mendoza în mijlocul echipajului său. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Quesada. Însă Magellan nu s-a aventurat să-l omoare şi pe Cartagena, având în vedere rangul său, şi l-a lăsat pe acesta, împreună cu un preot care luase parte la revoltă, pe uscat.

Acestor întâmplări nefericite le-a urmat pierderea navei „Santiago”, însă echipajul ei a scăpat şi a fost distribuit pe celelalte patru nave. Flota a plecat din Golful San Julian pe la mijlocul lunii octombrie şi, urmând îndeaproape coasta, a ajuns la capul din nord-estul strâmtorii, care avea să poarte numele lui Magellan, la 21 octombrie 1520. Magellan a numit acest cap „Capul Fecioarelor”.

La 27 noiembrie a ajuns la Capul Victoriei, numit aşa după una dintre navele lui, intrând apoi în Oceanul Pacific.

Nava „San Antonio” l-a părăsit la mijlocul strâmtorii şi a plecat în căutarea lui Juan de Cartagena. După ce a fost rostit un „Te Deum” şi corăbiile au fost reparate şi proviziile refăcute, Magellan a navigat spre nord-vest, hotărât să ajungă în Indii. A navigat trei luni şi douăzeci de zile fără să descopere pământ, iar proviziile sale era aproape epuizate, când, la 6 martie 1521, a zărit insulele Ladrone. Zece zile mai târziu a descoperit insulele Samar din arhipelagul Filipinelor. A oprit pentru un popas la insula Massawala, la 28 martie şi apoi la insula Cebu, pe 7 aprilie. Zelul său de a-i converti pe băştinaşi la creştinism a dus la asasinarea sa. Magellan a murit pe insula Mactan din arhipelagul Filipinelor, la 27 aprilie 1521.

Ocolul lumii a fost încheiat de Sebastian Elcano, prieten de încredere al lui Magellan, care a devenit căpitan al navei „Victoria”, pe care a dus-o până în Spania, cu un echipaj de numai 18 oameni, aruncând ancora la Sevilla la 8 septembrie 1522. Această realizare excepţională a lui Magellan a dovedit lumii contemporane lui sfericitatea Pământului şi posibilitatea navigării în jurul acestuia.

Foto: pixabay.com