50 de ani de la primul pas pe Lună: 10 lucruri inedite despre programul spaţial Apollo

Programul istoric Apollo al Agenţiei Spaţiale Americane (NASA) a constat dintr-o serie de zboruri în cosmos cu echipaj uman, realizate în anii ’60-’70, având ca scop principal aselenizarea unui om şi întoarcerea sa în siguranţă pe Pământ. Obiectivul a fost îndeplinit de Apollo 11, la 20 iulie 1969, când astronautul american Neil Armstrong a făcut primul pas pe Lună, urmat de colegul său, Buzz Aldrin. Ei au revenit cu bine pe Terra, la 24 iulie 1969. În cadrul programului Apollo, desfăşurat în perioada 1961-1972, şase misiuni ale NASA au reuşit aselenizarea, iar doisprezece astronauţi au păşit pe Lună. History.com prezintă zece lucruri surprinzătoare despre acest proiect, cel mai ambiţios din istoria programelor spaţiale, informeazã AGERPRES.

1. Aproape o jumătate de milion de oameni implicaţi

Misiunea Apollo pe Lună a fost una dintre cele mai ample iniţiative guvernamentale din istoria Statelor Unite. Circa 34.000 de angajaţi ai NASA şi 375.000 de contractori externi au participat la program în perioada sa de glorie. Estimările privind bugetul total cheltuit variază, însă, în 2008, după ajustarea la inflaţie, Serviciul de Cercetări al Congresului (Congressional Research Service – CRS) a stabilit costurile la 98 de miliarde de dolari – de câteva ori peste cele ale Proiectului Manhattan – de dezvoltare a primei arme nucleare – echivalentul a aproape 500 de dolari pe fiecare bărbat, femeie şi copil din Statele Unite în anul 1969.

2. Preşedintele John F. Kennedy a luat în considerare o misiune selenară comună SUA-URSS

Programul Apollo s-a desfăşurat în timpul celebrei ”curse spaţiale” dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică, însă în septembrie 1963, preşedintele american John F. Kennedy a şocat lumea sugerând că cei doi adversari din timpul Războiului Rece şi-ar putea uni forţele în cadrul unei misiuni selenare efectuată în tandem. ”Într-un domeniu în care Statele Unite şi Uniunea Sovietică deţin o capacitate specială, cel al spaţiului, este loc de noi cooperări, în vederea unirii forţelor în reglementarea şi explorarea spaţiului”, a declarat Kennedy într-un discurs adresa la Organizaţia Naţiunilor Unite. ”Aceste posibilităţi includ şi o expediţie comună spre Lună”, a adăugat liderul american de la acea vreme.
Propunerea preşedintelui american a fost cel mai probabil motivată de costurile din ce în ce mai mari ale programului Apollo şi de dorinţa de a detensiona relaţia încordată cu Rusia. Deşi există dovezi potrivit cărora sovieticii nu ar fi respins această idee, ea a fost abandonată după asasinarea lui Kennedy, în noiembrie 1963.

3. Cea mai mare tragedie s-a petrecut la sol

La 27 ianuarie 1967, astronauţii Gus Grissom, Ed White şi Roger Chaffee s-au îmbarcat în nava spaţială Apollo 1 pentru efectuarea unui test de rutină înainte de lansare. O scânteie provocată de o legătură defectuoasă a unor cabluri a declanşat un incendiu de proporţii ce s-a propagat rapid în cabina plină cu oxigen pur. Un complicat mecanism de închidere a făcut imposibilă ieşirea lor, iar până la intervenţia celor din exterior, câteva minute mai târziu, toţi trei muriseră asfixiaţi. A fost pentru prima oară când a fost înregistrat decesul unor astronauţi americani într-o navă spaţială.
Programul Apollo a fost blocat la sol timp de optsprezece luni, însă incidentul a dat totodată ocazia NASA să realizeze modificări cruciale care au crescut nivelul de siguranţă şi au îmbunătăţit performanţa misiunilor selenare.

4. Un premiu Emmy pentru echipajul Apollo 7

Prima misiune cu echipaj uman a debutat în luna octombrie 1968, când Apollo 7 a ajuns pe orbita joasă a Pământului pentru testarea modulului de comandă şi serviciu. Pe parcursul misiunii cu o durată de unsprezece zile, astronauţii Wally Schirra, Donn Eisele şi Walter Cunningham au efectuat prima transmisiune directă televizată dintr-o navă spaţială cu echipaj uman. Emisiunea difuzată pe Pământ ”din minunata incintă Apollo, deasupra tuturor”, după cum era descrisă, le-a dat telespectatorilor ocazia de a cunoaşte din interior modulul spaţial, le-a oferit demonstraţii despre pregătirea mesei în condiţii de imponderabilitate şi i-a încântat cu numeroase remarci amuzante ale membrilor echipajului.
Emisiunea ”Wally, Walt and Donn Show” s-a bucurat de un imens succes.
După revenirea pe Terra, astronauţii au primit un premiu Emmy acordat în mod special de Academia de Arte şi Ştiinţe în Televiziune din SUA.

5. Neil Armstrong a fost selectat întâmplător

Directorul de operaţiuni ale echipajului de zbor din cadrul NASA, Deke Slayton, a introdus un sistem de rotaţie imparţial pentru misiunile Apollo. O echipă formată din trei astronauţi servea drept rezervă în cadrul unui zbor urmând ca apoi să devină echipajul principal în următoarea lor misiune, trei zboruri mai târziu. Însă, pentru prima aselenizare, Slayton a luat în considerare opţiunea selectării unui comandant. Gus Grissom a fost primul candidat, însă a decedat în incendiul Apollo 1. Slayton i-a oferit neoficial acest post comandantului Apollo 8, Frank Borman, care a refuzat propunerea şi a ales în schimb retragerea din activitate. În final, misiunea istorică Apollo 11 a fost încredinţată astronauţilor Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins, următorul echipaj căreia îi venea rândul prin sistemul de rotaţie. ”Nu am fost ales să fiu primul”, a declarat ulterior Armstrong. ”Am fost ales la comanda acelui zbor, care s-a dovedit a fi prima aselenizare. Circumstanţele au făcut ca eu să ajung în acel rol special”, a adăugat el.

6. Costumele spaţiale, realizate de o companie care producea sutiene

Când Neil Armstrong a rostit celebrele cuvinte ”Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”, în iulie 1969, el purta un costum spaţial realizat de Playtex, o companie cunoscută în special datorită sutienelor şi corsetelor pe care le producea. The International Latex Corporation – divizia industrială a Playtex – a câştigat în 1962 un contract pentru producţia de costume spaţiale în cadrul misiunilor Apollo şi a semnat ulterior înţelegerea după ce s-a detaşat în faţa altor doi concurenţi în cadrul unei competiţii de design.
Compania a creat A7L şi A7LB, două costume spaţiale cusute manual ce îi protejeau pe astronauţii Apollo şi le ofereau totodată libertatea de mişcare necesară pentru colectarea rocilor selenare, realizarea de experimente ştiinţifice şi conducerea roverului lunar.
Diviziunea de costume spaţiale a Playtex s-a despărţit de compania mamă în 1967 şi continuă să servească drept contractor al NASA sub numele ILC Dover.

7. Misiunea Apollo 12, lovită de două ori de fulger

A doua misiune Apollo de aselenizare a fost lansată la data de 14 noiembrie 1969, profitându-se de o scurtă perioadă de acalmie în timpul unei furtuni. La început, totul a decurs conform planului, însă la doar 36 de secunde de la desprinderea de sol, modulul spaţial şi racheta purtătoare Saturn V au fost lovite de un fulger. Câteva clipe mai târziu, un al doilea fulger a străpuns nava şi a provocat întreruperea funcţionării multora dintre sistemele electrice. În cabină, astronauţii Apollo 12, Pete Conrad, Alan Bean şi Richard Gordon, au auzit alarma principală şi au asistat la momentul în care luminile de avertizare de pe panoul de bord au început să pâlpâie.
NASA a luat în calcul abandonarea misiunii, însă un tânăr controlor de zbor şi-a amintit de o metodă de comutare a Echipamentului de Condiţionare a Semnalului la o setare auxiliară, ceea ce a permis echipajului să reconecteze celulele de combustibil ale navei pentru ca platforma de navigare a acesteia să redevină operaţională la momentul înscrierii pe orbită.
În ciuda unui început cu emoţii, misiunea fiind la un pas de dezastru, Apollo 12 s-a dovedit un succes şi a marcat a doua aselenizare.

8. Experiment ESP, condus în secret

În timpul călătoriei spre Lună şi înapoi, în cadrul misiunii Apollo 14, astronautul Edgar Mitchell a condus în secret singurul experiment de percepţie extrasenzorială (ESP) efectuat în spaţiu.
Mitchell era foarte interesat de fenomenele parapsihologice şi înainte de a pleca spre satelitul natural al Pământului a conceput un test pentru a afla dacă este posibilă transmiterea de gânduri în spaţiu. În timp ce colegii săi, Alan Shepard şi Stuart Roosa, se odihneau Mitchell a luat un pachet de cartonaşe cu simboluri şi s-a concentrat timp de câteva minute asupra unei serii aleasă la întâmplare. În acelaşi timp, pe Pământ, o echipă de clarvăzători a încercat să îi citească gândurile şi a notat ordinea simbolurilor. Se pare că acest grup a ghicit succesiunea corectă în 51 de încercări din 200, ceea ce l-a determinat pe Mitchell să declare că ”rezultatele întrec orice aşteptare”. După revenirea din misiune, Mitchell şi-a continuat cercetarea şi a fondat Institutul de Ştiinţe Noetice, o organizaţie nonprofit creată pentru studiul conştiinţei umane.

9. Săptămâni de carantină după primele misiuni

Puţine lucruri erau cunoscute de NASA despre Lună înainte de misiunile Apollo, inclusiv în ceea ce priveşte existenţa unor potenţiale microorganisme sau ”microbi spaţiali”. Având în vedere acest lucru, la revenirea pe Pământ membrii echipajelor Apollo 11, Apollo 12 şi Apollo 14 au fost ţinuţi în carantină.
Astronauţii au îmbrăcat costume anti-contaminare imediat ce au fost recuperaţi din apă şi ulterior au fost ţinuţi timp de trei săptămâni în spaţii închise, în interiorul unei remorci Airstream adaptată, numită Mobile Quarantine Facility (MQF).
Membrii misiunii Apollo 12 au fost chiar nevoiţi să petreacă sărbătoarea de Thanksgiving închişi în MQF, pentru ei fiind pregătită special o cină pe bază de curcan, conform tradiţiei.
Din fericire pentru echipajele misiunilor Apollo 15, Apollo 16 şi Apollo 17, NASA a ajuns ulterior la concluzia că nu există risc de îmbolnăviri în urma contactului cu suprafaţa selenară, iar în 1971 s-a decis să se renunţe la măsurile de carantină.

10. O operă de artă lăsată în secret pe Lună

Până la încheierea misiunii Apollo 17, în 1972, şase expediţii selenare diferite au lăsat în urmă diverse obiecte pe satelitul natural al Pământului, de la piese de la modulele spaţiale până la rămăşiţe ale experimentelor ştiinţifice realizate şi chiar o fotografie cu familia astronautului Charlie Duke. Totuşi, cea mai ciudată mărturie ar putea fi considerată ”Fallen Astronaut” („Astronautul căzut”), o sculptură realizată de artistul belgian Paul van Hoeydonck şi lăsată în secret pe Lună, în luna august a anului 1971, de comandantul misiunii Apollo 15, David Scott. El a dorit ca prin acest gest să aducă un omagiu colegilor săi care şi-au pierdut viaţa în cursul misiunilor de explorare spaţială, motiv pentru care alături de statuetă a depus o placă pe care au fost trecute numelor a paisprezece astronauţi americani şi cosmonauţi sovietici decedaţi.

Foto: pixabay.com