20 de ani de la eclipsa totală de soare din 1999, vizibilă din România

La 11 august 1999, a avut loc o eclipsă totală de soare, ultima din secolul al XX-lea şi al mileniului al doilea. A fost considerată cea mai spectaculoasă eclipsă totală de soare, vizibilă din România, informeazã AGERPRES.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a relatat pe larg, la acea vreme, despre eveniment. Astfel, potrivit Buletinului de Ştiri Interne al Rompres, din 10 august 1999, zona de umbră a eclipsei totale de soare din 11 august 1999 a traversat emisfera estică, iar umbra lunii, a fost vizibilă mai întâi în Oceanul Atlantic, a traversat sudul Angliei, Europa Centrală, Orientul Mijlociu şi India, unde s-a pierdut în Golful Bengal, odată cu apusul soarelui.

Cronologic, eclipsa a început în Oceanul Atlantic, la ora 9:30:57 (GMT), la 11 august 1999 şi a putut fi observată pe coasta de sud-vest a Angliei, la ora 10:11 (GMT). La 10:35, a fost vizibilă de la 20 de km de Munchen, a trecut apoi pe lângă Viena, a parcurs Ungaria şi apoi a ajuns în România, pe care a traversat-o pe direcţia Timişoara-Petroşani-Râmnicu Vâlcea-Bucureşti-Mangalia. După ce a traversat Marea Neagră şi zone mai puţin populate din Turcia, Iran, Pakistan, India, fenomenul a fost observat, în final, în Golful Bengal, la ora 12:36 (GMT).


Eclipsă totală de soare; instantaneu în faţa Hotelului Intercontinental din Bucureşti.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES


România a fost punctul de maximă vizibilitate a eclipsei în Europa, iar Bucureştiul a fost singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate.

Eclipsa a avut o durată maximă atunci când axa umbrei lunii s-a apropiat cel mai mult de centrul pământului, la ora 11:03:04 (GMT), moment de apogeu care a putut fi observat în România, la Ocnele Mari, în apropierea oraşului Râmnicu Vâlcea, unde fenomenul a avut cea mai lungă durată – 2 minute şi 23 secunde (ora 11:07,GMT; ora 14:00, ora României). Bucureştiul s-a aflat în zona de maximum la ora 11:07 (GMT) – ora 14:07 (ora locală). La ora 11:13 (GMT), eclipsa a atins litoralul şi a părăsit România.

Întreaga perioadă din preajma eclipsei din 11 august a fost marcată de o serie de evenimente şi acţiuni dedicate fenomenului.

Foto: (c) VLAD STAVRICĂ/Arhiva istorică AGERPRES


La 2 august 1999, pentru marcarea eclipsei, Banca Naţională a României a emis o bancnotă din polimeri cu valoarea nominală de 2.000 de lei, aceasta fiind prima bancnotă din polimeri emisă de România, potrivit bnr.ro. În Bucureşti, în intervalul 9-15 august 1999, Oficiul de Promovare a Turismului a organizat programul „România-Eclipsa ’99”, prin care s-a încercat reconstruirea unui tablou viu, dinamic şi autentic al vieţii tradiţionale româneşti. În intervalul 8-12 august 1999, s-a deschis, la Muzeul Militar Naţional, expoziţia „Din istoria eclipselor de soare”, iar la 11 august Simpozionul cu tema „Eclipsa 99 – eclipsa dintre două milenii”, se arată în buletinele de Ştiri Interne ale Rompres, din luna august 1999.


Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES


***
O eclipsă totală de Soare se produce atunci când satelitul natural al Pământului, Luna, se interpune între Soare şi Pământ, imaginea soarelui dispărând total sau parţial, potrivit site-ului https://eclipse.gsfc.nasa.gov/.

Eclipsele de Soare sunt fenomene rare care se observă numai din anumite locuri de pe glob, faza maximă, de totalitate, putând fi observată pe o fâşie lată de 200 km.


Foto: (c) ARTUR MUSTATĂ//Arhiva istorică AGERPRES


Deşi pe glob se produc cel puţin două eclipse de Soare pe an, următoarea eclipsă totală de Soare, vizibilă de pe teritoriul Românei şi din Bucureşti, se va produce abia pe 3 septembrie 2081, scrie https://www.astro-urseanu.ro.


Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES


Ultima eclipsă de Soare parţială vizibilă din România s-a produs la 20 martie 2015, când Soarele a fost acoperit de lună în proporţie de 43%. O altă eclipsă totală de Soare vizibilă din România, anterioară celei din 11 august 1999 a avut loc la 15 februarie 1961. Următoarele eclipse totale de Soare, vizibile şi în România, vor avea loc la 3 septembrie 2081, 7 octombrie 2135, 6 iulie 2187, 6 mai 2236, 23 mai 2487 etc.

Foto: pixabay.com