164 de monede antice sustrase din Munţii Orăştiei, recuperate din Austria şi Germania

Parchetul General a anunţat vineri că 164 monede antice, dintre care 20 monede dacice de tip Koson, sustrase din siturile rezervaţiei arheologice din Munţii Orăştiei, au fost recuperate în urma unor percheziţii efectuate în Austria şi Germania, informeazã AGERPRES.

Potrivit unui comunicat remis vineri, Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi complicitate la furt calificat în formă continuată.

Dosarul priveşte bunuri arheologice aparţinând patrimoniului cultural naţional român: tezaure de brăţări spiralice, monede, scuturi, sustrase din siturile rezervaţiei arheologice din Munţii Orăştiei şi introduse ulterior pe piaţa internaţională de artefacte prin ascunderea şi disimularea originii ilicite a acestora.

Cu sprijinul Eurojust, în cursul unei operaţiuni de cooperare judiciară internaţională de amploare, în lunile februarie – martie 2018, ofiţeri specializaţi din cadrul IGPR – Serviciul pentru protejarea patrimoniului cultural au cooperat cu autorităţile judiciare competente din Austria şi Germania pentru efectuarea mai multor percheziţii domiciliare şi la case de licitaţii specializate.

În urma acestor percheziţii au fost ridicate: 164 monede antice, dintre care 20 monede Koson (19 din aur şi una din argint – sec I î.Ch.), 4 monede de aur de tip Lysimach (sec II – I î.Ch.), 2 monede de tip Alexandru cel Mare – Callatis (sec. III î.Ch.), 49 denari romani imperiali de argint (sec. I-II d.Ch.) şi 81 de tetadrahme dacice (sec III-II î.Ch.).

Totodată, au fost ridicate documente care atestă vânzarea unor brăţări spiralice şi a mai multor monede sustrase din siturile arheologice româneşti.

Din probatoriul administrat până în prezent au rezultat probe conform cărora monede din tezaurele sustrase din siturile arheologice române au fost vândute prin intermediul unor case de licitaţii, fiind supuse procesului de „reciclare” pentru a dobândi o aparenţă de origine licită.

Parchetul General susţine că în continuare sunt urmărite prin Interpol tezaurele care formează obiectul mai multor cauze: un tezaur de monede Lysimach din aur (30 de kg), din care s-au recuperat 37 piese; tezaure de monede Koson din aur (25 de kg), din care s-au recuperat 1.038 piese; un tezaur de monede Koson din argint, din care sau recuperat 280 monede; 5 scuturi regale din fier, 11 brăţări spiralice din aur, tezaure de denari romani (imitaţii dacice).

Conform evaluării experţilor, „loturile de monede din aur, recuperate recent, sunt stateri emişi de regele Koson (cca 44-29 a.C.), unul dintre urmaşii lui Burebista. Ele sunt singurele emisiuni dacice de aur care poartă o legendă scrisă cu caractere greceşti, menţionând numele suveranului emitent. Monedele au fost emise în ateliere monetare de la Sarmizegetusa Regia, în jurul anilor 44-29 a.C. Fapt excepţional, datorită acestor monede, cunoaştem azi mai multe despre istoria politică, viaţa economică, socială sau arta şi religia Daciei în anii care au urmat dispariţiei lui Burebista”.

Parchetul General menţionează că acest dosar a fost disjuns din alt dosar soluţionat anterior de autorităţile judiciare române, cunoscut generic sub denumirea „Furtul tezaurului dacic de la Sarmizegetusa”, în care au fost trimişi în judecată 34 inculpaţi, dintre 21 au fost condamnaţi definitiv.

Foto: Ministerul Public / Facebook
[the_ad id=”14304″]