100 de ani de la nașterea compozitorului Dinu Lipatti. O viață mult prea scurtă de OM pentru un mare GENIU

Pianistul și compozitorul de reputație mondială Dinu Lipatti s-a născut la 19 martie 1917, la București. A fost unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1997). Este considerat a fi cel mai important pianist român, conform AGERPRES.

„Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu” – Dinu Lipatti.

Crescut într-o familie cu tradiție muzicală — tatăl său, Theodor, diplomat de carieră, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu — i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui „copil minune”, dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.

Potrivit „Dicționarului de mari muzicieni” — Univers Enciclopedic (2006), la vârsta de 11 ani devine elev al Conservatorului din București (1928-1932), unde lucrează, pe lângă Florica Musicescu (pian), cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziție), perfecționându-se apoi la „Ecole normale de musique” din Paris (1934-1939), cu Alfred Cortot și Yvonne Lefebure (pian), Paul Dukas și Nadia Boulanger (compoziție), Charles Munch și Diran Alexanian (dirijat).

A desfășurat o bogată activitate componistică și concertistică atât în țară, cât și peste hotare (Franța, Belgia, Italia, Anglia, Suedia, Elveția, Olanda, Austria etc.).

În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial revine la București unde dă recitaluri de pian ca solist sau îl acompaniază pe pe George Enescu.

Muzicologii Monica Isăcescu (stg.), Ștefan Costache (ctr.), realizatori Radio România Muzical, și criticul de teatru Marina Constantinescu (dr.), la evenimentul prilejuit de Ziua Porților Deschise la Colegiul National de Arte „Dinu Lipatti” București.

În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu și decide să se stabilească cu Madeleine în Elveția. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.

În 1944, a fost numit profesor de pian la clasele superioare și de virtuozitate ale Conservatorului din Geneva (1944-1949). Ca muzicolog, s-a distins prin numeroasele cronici muzicale, articole, eseuri publicate în „Libertatea”.

A fost membru al Asociației internaționale a criticilor din Paris (1939), fiind un cronicar muzical apreciat în epocă. A fost distins cu Mențiunea I (1932), Premiul II (1933) și Premiul I (1934) de compoziție „George Enescu”, cu Premiul II la Concursul internațional de pian de la Viena (1933) și cu Medalia de argint a Republicii Franceze pentru compoziție (1937).

Și-a petrecut ultimii ani din viață în Elveția. A susținut un ultim recital, în cadrul Festivalului de muzică de la Besançon, la 16 septembrie 1950.

„Dicționarul de mari muzicieni” mai notează că „ceea ce este caracteristic pentru creația simfonică a lui Dinu Lipatti este găsirea unei proporții corecte între amploarea suflului simfonic și concizia temelor, în special în suita simfonică pentru orchestră mare — Șătrarii (1934)”. Unitatea tematică a părților, obținută prin utilizarea principiului ciclic, gradarea orchestrației, influența melosului lăutăresc (temele fiind recreate în stil folcloric și nu citate) sunt tot atâtea trăsături care fac din suita „Șătrarii” una dintre capodoperele creației simfonice românești.

Expoziție cu titlul „Dinu Lipatti — laureat al Premiului Național de Compoziție George Enescu” vernisată, la Liceul de Arte „Sabin Păuța (Sabin Pautza)” din Reșița, cu prilejul Festivalului Internațional „Sabin Păuța” de interpretare pianistică și compoziție.

Pe de altă parte, în muzica sa, după cum era firesc, Dinu Lipatti a acordat un mare spațiu pianului, ca instrument solistic, acordându-i ample pasaje de virtuozitate: Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de coarde (1936); Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră (1938); Concert pentru orgă și pian (1939), cu schițe de orchestrație; Trei dansuri românești pentru pian și orchestră (1945). De altfel și muzica de cameră pe care a scris-o este rezervată în mod deosebit instrumentului său: Sonată pentru pian (1932); Sonatină pentru pian și Vioară (1933); Fantezie pentru pian. vioară și violoncel (1936); Nocturnă pentru pian (1937); Suită pentru două piane (1938); Două dansuri în stil popular românesc pentru două piane (1939); Trei nocturne pentru pian (1939); Fantezie pentru pian (1940); Sonatina pentru mâna stângă pentru pian solo (1941); Trei dansuri românești pentru două piane (1943), conform sursei citate.

Dinu Lipatti este semnatarul unor remarcabile cadențe pentru concertele pentru pian în re minor (1936), mi bemol major, pentru două piane (1938), și bemol major (1944) și do major (1945) de Mozart și pentru Concertul în re major pentru pian de Haydn (1944), de asemenea realizând și transcripții ale unor lucrări de Bach, Scarlatti etc.

A murit la 2 decembrie 1950, la Geneva, Elveția.

Casa memorială Dinu Lipatti se află în satul Ciolcești din comuna Leordeni, județul Argeș. Acolo sunt expuse obiecte legate de viața și activitatea marelui pianist și compozitor român. Printre exponate se afla un pian Bechstein și un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu. Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, de asemenea, îi poartă numele.